Sunt sigur că mulți dintre noi se uită la Maica Tereza și la oameni asemenea ei și se gândesc că ei nu pot fi niciodată așa; nu pot fi niciodată atât de sfinți sau să facă lucruri atât de importante pentru alții. Poate că așa și este, dar totuși, tragedia mai mare este că, fiindcă nu cred că pot, atunci nici nu încearcă.
Nici Maica Tereza nu a avut ca scop să obțină Premiul Nobel pentru Pace. Și nici nu a început cu o acțiune de proporții pentru cei mai săraci dintre săraci. Ea pur și simplu a privit în jurul ei, a văzut ce era nevoie și a răspuns.
Dumnezeu folosește oameni obișnuiți în situații obișnuite ca să arate o dragoste extraordinară. Totul se rezumă în regula de viață a lui Iisus, pe care El a enunțat‑o în diverse ocazii, mai mult sau mai puțin asemănător: iubește‑L pe Dumnezeu mai presus de toate și iubește‑i pe oameni tot atât cât te iubești pe tine, 1 și tratează‑i pe alții așa cum ai vrea să fii și tu tratat. 2 Dacă încercăm să trăim în felul acesta, atunci o decizie, o faptă, o conversație, nu va schimba lumea peste noapte, însă ne va schimba lumea noastră – viața noastră și viețile pe care le atingem.
Explicând viața de slujire pe care au adoptat‑o el și alți creștini de la începuturile creștinismului, apostolul Pavel spunea: „Dragostea lui Hristos ne [con]strânge”. 3 Aceeași dragoste ar trebui să ne motiveze și pe noi. Cu cât punem în practică dragostea lui Dumnezeu, cu atât mai mult crește și devine o parte din reacția noastră și cu atât mai mult se arată prin faptele noastre. Acesta a fost succesul lui Pavel și a Maicii Tereza – ceea ce poate fi al nostru.
Acest număr al revistei este dedicat celor care se dăruiesc zilnic altruist pentru dragostea lui Hristos. Chiar dacă oamenii nu observă faptele tale de azi, Dumnezeu vede și știe.