Ne‑am pornit să mergem să vizităm o prietenă dragă la spital. Era un drum lung cu autobuzul și cu metroul și doream să ajungem înainte să se termine programul de vizită. Înainte să coborâm la metrou ne‑am oprit să ne luăm o cafea la pachet. Lângă era un bărbat care cerșea după monede. Mai vorbisem cu el de multe ori și înainte. L‑am întrebat dacă ar vrea și el o cafea. Ne‑a zâmbit cu zâmbetul lui caracteristic (cu câțiva dinți lipsă) și a acceptat bucuros. Atunci ne‑am dat seama că el se gândise că îl invităm să stea cu noi la o cafea. Bineeee. Schimbare de plan.

Ne‑am așezat cu el la o masă și a început să ne depene povestea lui. Cu ani în urmă suferise un accident la muncă în care se lovise la cap, ceea ce l‑a făcut incapabil de muncă, apoi a fost diagnosticat cu schizofrenie, instabilitate și în final a ajuns să trăiască pe stradă. Simțeam că această conversație este importantă pentru el, de aceea nu am menționat că, de fapt, noi ne cam grăbeam. Pentru el timpul parcă se oprise în loc ca să se bucure de acea ceașcă de cafea cu prieteni.

Noi am ajuns destul de târziu la spital. Toți ceilalți vizitatori ai prietenei noastre plecaseră deja, iar ea ațipise. Am stat puțin în liniște lângă patul ei, întrebându‑ne ce să facem mai departe, când ea și‑a deschis ochii și a fost bucuroasă să ne vadă. Am avut un timp bun și liniștit cu ea, fără să ne distragă atenția ceilalți vizitatori care se perindaseră pe la ea mai devreme. Fusese un moment bun ales de Domnul. Ne‑am bucurat că am fost flexibili în privința planurilor noastre din acea zi.

Oare simți și tu câteodată că viața ta a ajuns o listă nesfârșită de îndatoriri – majoritatea urgente și concurând pentru vârful listei? Revista din această lună prezintă câteva articole despre priorități. Articolul Mariei Alvero aduce idei interesante și practice despre cum să sortezi cerințele vieții.

Apoi, cum să reacționăm când planurile noastre sunt puse în așteptare? Lucrul acesta se poate întâmpla dintr‑o dată oricui dintre noi. Să schimbăm viteza? Joyce Suttin ne împărtășește din experiența ei când lista ei de îndatoriri a fost anulată. Articolul principal, Pentru o viață fericită, adresează provocările cu care ne confruntăm și răspunsurile pe care le găsim în Cuvântul lui Dumnezeu pentru călăuzirea și întărirea noastră. Și multe altele! – Precum și câteva articole care te pun pe gânduri despre iertare.

Noi îți dorim să te bucuri de revista acestei luni cu subiect variat, în care oameni din întreaga lume și‑au împărtășit experiențele și gândurile lor. Dumnezeu să te binecuvânteze!