Mă aventurez să presupun că profetul Habacuc din Vechiul Testament nu este prea cunoscut în zilele noastre, însă el știa să se încreadă în Dumnezeu indiferent cât de dificilă era situația:
„Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mânturii mele”.1
Am fost curios să aflu ce s‑a întâmplat în viața lui Habacuc de a scris acea afirmație frumoasă de credință, așa că am citit întreaga carte Habacuc din Biblie. Este o carte scurtă, de doar trei capitole, iar acest pasaj vine chiar la sfârșit, ca o concluzie a dialogului între Habacuc și Dumnezeu.
În carte nu se oferă prea multe detalii despre viața personală a lui Habacuc, dar este evident că a trăit într‑o perioadă dificilă din istoria poporului lui Dumnezeu și începe prin a pune sub semnul întrebării în mod deschis înțelepciunea lui Dumnezeu.
Habacuc Îi spune lui Dumnezeu că nu vede în jurul său decât nedreptate, violență și distrugere cauzate de armatele invadatoare și Îi pune lui Dumnezeu aceeași întrebare pe care i‑o punem cu toții – de obicei cu mai puțină justificare decât el: De ce nu îndreaptă Dumnezeu lucrurile și de ce permite ca răul să triumfe, aparent? Răspunsul răbdător a lui Dumnezeu i‑a readus lui Habacuc atitudinea de încredere în Dumnezeu și în promisiunile Sale și astfel a fost capabil să le pună pe toate în mâinile Tatălui său iubitor.
Aceeași învățătură eternă este subiectul acestui număr al revistei. Noi alegem să ne bucurăm în Dumnezeu și în salvarea nostră chiar și în mijlocul situațiilor dificile, deoarece Dumnezeu a spus: „Nicidecum n‑am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.2 Ne putem încrede în promisiunea Lui eternă că ne va scoate la capăt din fiecare furtună a vieții.