Pe când eram copil cuvântul „dragoste” era preferatul meu. Îmi amintesc că terminam fiecare scrisoare pe care o scriam cu „Te iubesc atââââât de mult!” Simțeam dragoste din partea familiei mele, a prietenilor, la biserica noastră. Pentru mine dragostea era să te simți în siguranță și să fii îngrijit.
Pe măsură ce am crescut am descoperit și o altfel de dragoste, cea descrisă în Proverbe 27:6: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui”. Am învățat că dragostea include și să ajuți oamenii să‑și vadă lipsurile.
În adolescență am început să am obiceiul prost de a înjura. Ajunsese până într‑acolo că îmi ieșeau cuvintele pe gură și când eram cu prietenii și nu îmi dădeam seama. Odată, un prieten apropiat m‑a luat deoparte și mi‑a spus că el crede că înjur prea mult. Mi‑a spus că este ceva foarte urât să auzi înjurături. Am fost suprinsă și am simțit să intru în defensivă, dar în inima mea am recunoscut că avea dreptate. Am știut că mi‑a spus‑o fiindcă îi păsa de mine și că îmi dorea numai binele, nu ca să mă facă să mă simt prost. Dorea cu adevărat să mă ajute să fiu un om mai bun.
Deci, cu ajutorul și cu încurajarea lui, am studiat ce spune Biblia despre felul cum vorbim. „Moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21). „Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45). „Dacă crede cineva că este religios și nu‑și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26).
După un timp am învățat să‑mi controlez limba și să exprim surprinderea sau dezamăgirea în moduri pozitive. Sunt foarte recunoscătoare pentru acel prieten al meu care nu s‑a sfiit să‑mi menționeze atunci acel lucru, deși sunt convinsă că nu i‑a fost ușor. De atunci am mai fost de multe ori corectată de familia și de prietenii mei și, deși nu m‑am simțit bine, știam că o făceau din grijă pentru mine.
Ne rănește mândria să fim corectați, dar dacă îl rugăm pe Domnul să ne dea înțelegere și ne străduim să ne schimbăm în bine, este spre binele nostru. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11).