Fusese un om destul de înalt și emana un aer de încredere și de autoritate oriunde mergea. În tinerețe și‑a dedicat fiecare timp liber, chiar și vacanțele, pentru munca misionară creștină cu tineri. Avusese și el o convertire personală pe la 20 de ani și a devenit foarte zelos în credința și în practicile sale. A organizat tabere de vară în munți pentru grupuri de tineri care de‑abia trecuseră prin anii dificili de după Cel de‑al Doilea Război Mondial și care aveau nevoie de un model de tată sau de frate mai mare.
Apoi au venit provocările propriilor lui copii, care atunci când au crescut au devenit niște adolescenți idealiști dar cam rebeli, hotărâți să schimbe statu-quoul aruncând aparent pe fereastră tot ce fuseseră învățați. Neștiind cum să reacționeze s‑a închis față de ei, mai ales față de fiica lui cea mai mare care luase niște decizii pe care el nu le putea înțelege deloc. Avea inima frântă dar a păstrat totul pentru sine.
Se hotărî că nu putea da ochii cu ea și astfel a lăsat să treacă cinci ani lungi și dureroși. Între timp ea s‑a căsătorit și a avut copii. Într‑o zi își făcu curaj să o viziteze și să‑și cunoască pentru prima oară ginerele și pe cele două nepoțele. A fost o vizită foarte scurtă însă a fost primul pas, iar următorii au fost mai ușori.
Reuniunile de familie au revenit, ca primăvara după o iarnă lungă și friguroasă. Nimeni nu vroia să vorbească despre trecut, iar greșelile ambelor părți au fost iertate. Nu am ajuns la consens dar am început să avem un nou sentiment de admirație și de dragoste necondiționată, cât și de empatie și de înțelepciune.
Știu asta pentru că eu sunt acea fiică mai mare. Când am vorbit cu mama și cu celelalte rude, toți mi‑au spus că l‑au văzut trecând printr‑o transformare uimitoare, de la un credincios zelos dar de obicei intransigent, la unul zelos dar mai milos și mai iubitor.
Când au ajuns și copiii mei adolescenți și tineri adulți, ghici cine m‑a încurajat să stau aproape de ei și să le arăt aprobare și înțelegere? Tatăl meu. În același timp, acum știu și eu din experiență ce treabă mare a avut el și sunt mai înțelegătoare cu el.
Acum el are aproape 90 de ani, e lăsat de spate și nu mai merge așa de repede cum obișnuia să o facă, dar încă citește, scrie, se roagă zilnic și îi ajută pe nevoiași. Arată dragoste și primește pe oricine în casa lui. Este mișcat până la lacrimi de un răsărit de soare. El are cinci copii, 14 nepoți și 9 strănepoți.
Ne‑a transmis o mare moștenire iar noi îl numim în glumă „patriarhul”. Dar cred că cel mai mare exemplu pentru mine a fost în ziua când mi‑a spus: „Te rog să mă ierți”.