Am considerat întotdeauna că a fost potrivit să‑l crucifice pe Iisus pe un vârf de deal. Crucea Lui a fost ridicată mai sus decât drumurile și forfota oamenilor. Trebuia să mergi în sus ca să ajungi la ea, trebuia să privești în sus ca să o vezi.
Iar această metaforă fizică oglindește în istorie semnificația morții lui Iisus pe cruce. A fost cel mai important eveniment care a avut loc vreodată. Tot ce a fost înainte a fost ca un ușor crescendo, fie faptele lui Dumnezeu, fie ale oamenilor, arătând către acest moment – moartea Lui pe cruce.
A fost cel mai incredibil de iubitor lucru pe care l‑a făcut Iisus. Pentru mine, a fost momentul Lui de glorie. L‑a îndeplinit, scopul pentru care venise, pentru care a fost El ales de la întemeierea lumii. El acceptase acest pahar de durere și de suferință deși nu l‑a dorit și ne‑a dat vindecare a trupului și a minții și ne‑a restabilit relația cu Dumnezeu, iar acum noi avem acces la eternitate prin dragostea Sa.
Este greu de spus care moment este mai important, crucificarea sau învierea. Prin înviere El a dovedit că este ceea ce a spus că este. A dat un sfârșit fericit celei mai epice povești din toate timpurile și ne‑a promis o continuare. Și, mai mult de atât, ne‑a promis că noi vom fi personajele principale în noua poveste pe care o scrie. Ce viitor luminos avem acum, uimitor și minunat precum crinii proaspeți în roua dimineții, sau soarele care se ivește la orizont.
De aceea crucea pe care o port la gât este goală. Iisus nu mai este pe cruce, căci este viu și triumfător! Însă continui să port simbolul durerii Sale. De ce?
Fiindcă apogeul minunat nu ar fi fost posibil fără cruce. De aceea noi, credincioșii, privim în sus către ea și o ridicăm în sus. Fiindcă înseamnă mai mult decât orice altceva – este prețul plătit de Iisus pentru sufletul tău și așa te‑a cumpărat El pentru sine.
Merită ridicat în slăvi. Își merită locul în rândul celor mai importante momente din istorie.