Călătoream odată într‑un microbuz plin cu oameni împreună cu fiica mea cea mare, cu soțul ei și cu nepoțica mea de doi ani, Sharon. Când Sharon a început să se plictisească m‑am mutat lângă ea și i‑am zis: „Hai să cântăm!”. Imediat s‑a liniștit și am început să cântăm cântecul ei preferat „Quacky the Duck”.
„Încă o dată, buni!” O dată, de două ori, de douăzeci de ori, până când toți din microbuz au implorat‑o să schimbe cântecul, la care ea a răspuns: „Încă o dată, buni!” La următoare oprire mama i‑a dat niște covrigei să‑i distragă atenția, spre ușurarea tuturor. Însă chiar și după 14 ani îmi amintesc ce bine ne-am distrat, cât de mult se bucura ea de cântec și eu de bucuria ei.
Luna trecută nepoțica mea mai mică, Diana, a venit să petreacă după-amiaza cu mine. Are trei ani și este la fel de inteligentă și de plină de energie cum era Sharon la vârsta ei. Am invitat‑o să vină cu mine la magazin, iar ea mi‑a spus: „Doar dacă vine și țestoasa!” Era vorba de o broască țestoasă de pluș, imensă, pe care mama ei o lăsase la mine fiindcă în apartamentul lor comunitatea jucăriilor este destul de bine populată.
Ajunse la magazin eu am încercat să o pun pe nepoțică într‑un căruț de cumpărături alături de țestoasă, însă ea a insistat să pună țestoasa într‑un cărucior din acelea micuțe de copii și să o împingă singură. A pus țestoasa în așa fel încât să fie cu fața spre ea. Imediat ce am revenit acasă mi‑a cerut creioane colorate și hârtie și a început să deseneze o reproducere surprinzător de bună a țestoasei ei.
A desenat capul triunghiular, pielea roz, gura mov, cei doi ochi cu cercuri interioare și exterioare, așa cum avea jucăria, apoi părul. Eu nu observasem că testoasa era roz și mai ales că avea păr, deși stătuse pe canapeaua mea luni întregi. Era o capodoperă pentru un copil de trei ani, pe care am arătat‑o cu mândrie întregii familii și am expus‑o pe ușa șifonierului meu.
În cartea sa God Came Near, Max Lucado descrie astfel de momente așa de bine: „Acestea sunt momentele eterne. Sunt momentele care ne reamintesc de comorile din jurul nostru. Momentele care ne ceartă că pierdem timpul cu preocupările temporare cum ar fi banii, proprietățile sau punctualitatea. Ele pot umezii ochii celei mai dure inimi și pot da o perspectivă nouă celei mai mohorâte vieți”.