– Arestarea lui Iisus, povestită de Malhu, servitorul marelui preot
Ultimele 24 de ore au fost tulburătoare, terifiante, dar și extraordinare. A început cu ordinul lui Caiafa marele preot, Caiafa marioneta Romei, Caiafa cel pe care îl slujesc. „Malhu, fă asta! Malhu, fă cealaltă!” Și, bineînțeles, trebuie să fac ce mi se spune. Eu sunt marioneta unei marionete, să‑i îndeplinesc treburile lui murdare. Iar aceasta a fost cea mai murdară slujbă pe care mi‑a dat‑o.
Ordinele mele erau să transmit instrucțiunile marelui preot căpitanului gărzii templului, să merg cu el și oamenii lui să‑L aresteze pe Iisus și să‑L ducă în sala de judecată. Noi am mai făcut astfel de lucruri când am arestat alți învățători pungași, însă de data asta ceva din mine se opunea ordinelor.
Cu luni în urmă l‑am auzit și eu pe Iisus vorbind și, îți spun că, niciun om nu a vorbit ca El! „Iubește‑ți dușmanii. Fă bine celor ce te urăsc”. Iată un mesaj pe care nu‑l auzi des! Pentru toți era „ochi pentru ochi”. Zeloții își voiau țara înapoi. Fanaticii religioși își voiau religia înapoi. Negustorii necinstiți, păcăliți la rândul lor, își voiau banii înapoi. Se pare că toți voiau răzbunare. Iisus era diferit.
Caiafa voia să‑L arestăm pe Iisus noaptea fiindcă îi era teamă ca nu cumva oamenii simpli să se revolte dacă vedeau ce se întâmplă. Iisus făcuse multe miracole și mulți îl iubeau. De fapt, mulțimea îi ceruse să le fie rege când intrase în oraș, cu câteva zile în urmă.
Ideea era să‑L găsim pe Iisus în grădină unde mergea să se roage, să‑L luăm prin surprindere și să‑L arestăm înainte să scape. Dar când am ajuns acolo El parcă știa că vom veni după El și ne aștepta. Iuda Iscarioteanul a făcut ceea ce fusese plătit să facă și ni L‑a arătat pe Iisus din grupul de oameni. Ce fel de a‑ți trăda liderul – cu un sărut!
Puteam economisi 30 de arginți din visteria templului pe care marele preot îi plătise lui Iuda fiindcă înainte să spunem sau să facem ceva, Iisus ne‑a întrebat: „Pe cine căutați?”
„Pe Iisus din Nazaret”, i‑am răspuns eu.
„Eu sunt acela”, a spus Iisus. Prezența Lui era atât de impunătoare că noi toți, cei care am mers să‑l arestăm, am căzut la pământ. „Pe cine căutați?” a întrebat Iisus din nou.
„Pe Iisus din Nazaret”, am repetat ridicându‑mă în picioare.
„Ți‑am spus că Eu sunt acela pe care‑L căutați deci, lăsați‑i pe ceilalți să plece”, a spus El, arătând către ucenicii Lui.
Însă unul dintre ei, unul pe care‑l numesc Petru, nu a vrut să plece fără luptă. A scos sabia și a lovit. M‑am ferit și, deși m‑a ratat, am simțit mai apoi o durere ascuțită și am văzut că îmi curge sânge pe o parte a capului. Mi‑am pierdut urechea! Am căzut în genunchi și mi‑am acoperit rana cu mâna, încercând în zadar să opresc sângele. Hainele mi s‑au murdărit de sânge și am început să‑mi pierd cunoștința.
Dintr‑o dată am fost învăluit de o lumină puternică. Cineva m‑a strigat pe nume. Era Iisus, îngenuncheat deasupra mea și și‑a pus mâna peste rana mea. Am simțit o căldură. Durerea s‑a oprit. Ochii lui Iisus erau plini de iubire. N‑a spus un cuvânt, dar am știut atunci că El era prietenul meu, nu dușmanul meu. Am știut și că voi fi bine – dar ce se va întâmpla cu El? Am jucat un rol în arestarea Lui iar acum regretam.
„Pune sabia la loc”, a spus Iisus, întorcându‑se către Petru. „Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”.
Cred că și soldații au fost surprinși, ca și mine, că Iisus ar avea atâta dragoste încât să‑și vindece dușmanii. Unii chiar s‑au întrebat, ca și mine, dacă El nu era, chiar, Fiul lui Dumnezeu. Dar nu și căpitanul gărzii templului. El nu și‑a pus la îndoială ordinele. L‑a smucit pe Iisus de braț și am plecat cu El.
Când am rămas singur în grădină am stat și m‑am gândit la miracolul care tocmai mi se întâmplase. Urechea îmi era complet refăcută dar haina plină de sânge era dovada că ceva uimitor se întâmplase. Cum puteau ceilalți trece așa repede cu vederea acest miracol? Cum puteau fi atât de nesimțitori?
Întors acasă, când îmi spălam fața și brațele și hainele de sângele uscat, nu îmi puteam lua gândul de la faptul că am fost complice la o crimă oribilă.
Am alergat la palatul marelui preot să văd ce se va întâmpla cu Iisus și am găsit locul plin de oameni. Vestea arestării lui Iisus se răspândise repede.
„Unde este?” am întrebat pe unul dintre gardieni.
„A început judecata. Caiafa este deja convins că acest Iisus este vinovat de blasfemie. Va da verdictul foarte repede. Iisus n‑are nicio șansă”, mi‑a răspuns gardianul neimpresionat.
Continuam să îmi pipăi urechea. Nu aveam dureri, nimic nu era vătămat. Mi‑am trecut degetele peste locul unde fusese tăietura dar nu se simțeam nicio cicatrice. Cum era posibil?
Atunci mi‑a revenit gândul, mai puternic. Sunt responsabil pentru asta! Mă simțeam eu cel judecat. El m‑a vindecat. Mi‑a arătat iubire și iertare. Acum este înconjurat de lupi care urlă după sângele Lui. Ce am făcut?
Gardianul a avut dreptate. Caiafa și preoții cei mari L‑au judecat repede, dar nu aveau autoritate sub legea romană să‑L condamne la moarte.
I‑am urmat când L‑au dus pe Iisus să fie judecat de Pilat din Pont, guvernatorul roman. Acuzatorii lui Iisus au fost puțin cum am fost noi în grădină – aproape copleșiți de fiecare dată când El vorbea. Știau că Iisus nu este un om obișnuit.
„Eu nu găsesc nicio vină în El”, a spus Pilat după ce L‑a interogat. Dar când a văzut că mulțimea fusese instigată de preoți să ceară execuția lui Iisus și erau pe cale să se răscoale, a cerut un lighean cu apă în care și‑a spălat mâinile spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
Apoi Pilat L‑a dat pe Iisus să fie crucificat și toți soldații din garnizoana romană s‑au adunat în jurul Lui. L‑au îmbrăcat cu o haină stacojie și i‑au pus pe cap o cunună de spini. L‑au scuipat și și‑au bătut joc de El. „Plecăciune, împăratul iudeilor!” Apoi L‑au reîmbrăcat cu hainele Lui și L‑au dus să fie crucificat.
Am fost împins de mulțime pe străzile înguste ale Ierusalimului până am ajuns la dealul numit Golgota – „locul căpățânii” – chiar în afara orașului. Până mi‑am făcut loc mai în față soldații deja îi bătuseră cuiele și îl agățaseră pe cruce să moară ca un criminal de rând. Fața și trupul îi erau pline de sânge, așa cum fusesem și eu în grădină.
Mi‑am amintit de vorbele Lui cu câteva luni în urmă, când a spus mulțimii: „Am venit să caut și să mântuiesc pe cei pierduți”.
Deși eram sigur că nu m‑ar fi putut auzi din cauza zgomotului mulțimii adunate să‑L vadă murind, totuși am strigat: „Sunt pierdut, Iisus. Iartă‑mă pentru ce am făcut!”
Atunci s‑a uitat direct la mine cu aceeași iubire în ochi, ca în grădină. Am știut că m‑a iertat. Fusese un miracol când mi-a vindecat urechea, însă un miracol și mai mare când mi‑a vindecat inima.
Apoi a apărut Caiafa să‑L zeflemească pe Iisus și să se fălească cu victoria lui. Caiafa era atât de diferit de Iisus – plin de ură și de răutate. „Dacă ești regele lui Israel, cum pretinzi, coboară‑te de pe cruce! Atunci vom crede. Te‑ai încrezut în Dumnezeu – să Te scape El!”
Atunci cerul s‑a întunecat, a început să bată vântul și un tunet a cutremurat dealul, iar Iisus a strigat: „Tată, iartă‑i că nu știu ce fac!” Chiar și când atârna acolo pe moarte, El tot i‑a iertat pe cei care L‑au executat.
Acum știu ce trebuie să fac. Trebuie să găsesc o cale prin care să‑L slujesc pe noul meu Stăpân, din iubire și din recunoștință.