Biblia ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” – pe tine și pe mine – „că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Dumnezeu te‑a iubit atât de mult încât L‑a dat pe Iisus, care s‑a oferit să moară pentru păcatele umanității. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s‑a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4:9). Iisus este manifestarea iubirii lui Dumnezeu.
Unii oameni întreabă: „De ce nu se poate fără Iisus? De ce trebuie să folosești acel nume? De ce nu poți să spui Dumnezeu și să vorbești doar despre Dumnezeu? Atunci am accepta mai ușor, dacă n‑ai insista să folosești numele Iisus”.
Dacă Iisus este într‑adevăr Fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l‑a ales pe Iisus ca prin El să se arate lumii și să‑și arate iubirea Sa, atunci Dumnezeu însuși a insistat asupra acestui lucru. Iisus însuși spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
Niciunul dintre noi nu poate înțelege cât de măreț și de uimitor este Dumnezeu, Tatăl nostru, peste puterea minții umane, căci El și Duhul Său sunt mai presus decât întreg universul. Însă El s‑a coborât la nivelul nostru și L‑a trimis pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca să ne arate cum este El. Aceasta, deci, este cea mai importantă dorință a lui Dumnezeu pentru fiecare persoană: să‑L recunoască pe Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu și să creadă în El ca Domn și Mântuitor și să primească iubirea Sa, manifestată prin moartea Sa pe cruce, atunci când El a luat pedeapsa noastră, pentru păcatele noastre, după legile perfecte ale lui Dumnezeu, încât noi să putem fi iertați și mântuiți.
De ce trebuie să fim iertați? Fiindcă cu toții suntem păcătoși. Biblia spune: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) și „plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).
Mântuirea prin har
Trebuie să mărturisim mai întâi că știm că suntem păcătoși. Dar am putea fi tentați să spunem: „Sunt destul de bun. Cu siguranță că Dumnezeu va ține cont că sunt destul de bun, cel puțin cu mult mai bun decât mulți alții”. Dar asta nu este suficient, fiindcă nu poți merge în Rai decât dacă ești perfect și nimeni nu este perfect.
Ne este imposibil să fim perfecți sau să urmăm legile perfecte ale lui Dumnezeu din Biblie și Cele Zece Porunci. Doar Iisus este perfect și de aceea El a putut plăti prețul pentru păcatele noastre prin moartea Sa iar Dumnezeu ne poate ierta, fiindcă Iisus a luat pedeapsa pentru noi. N‑am fi putut merita niciodată asta. Cu toții suntem păcătoși, cu toții avem nevoie de iubirea și de mila lui Dumnezeu ca să fim mântuiți și putem găsi această iubire și milă în Iisus Hristos.
Nu ne putem salva singuri prin propriile noastre fapte, prin bunătatea noastră, prin încercarea de a ține legile lui Dumnezeu și a‑L iubi, sau prin eforturile noastre de a găsi și de a urma adevărul Său. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, realizat prin transformarea vieților noastre atunci când acceptăm adevărul Său sub forma iubirii Fiului Său, Iisus, prin lucrarea Duhului Său Sfânt.
Nu contează cât de mult mergem la biserică sau cât de mult ne rugăm; doar Iisus salvează. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12).
Numai Iisus ne poate elibera de păcat și de puterea și de condamnarea acestuia. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Indiferent de ce am făcut!
Renaștere spirituală
Iisus a spus: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Când îl primești pe Iisus ca mântuitor, ești născut din nou spiritual și devii „o făptură nouă” în Iisus Hristos. „Cele vechi s‑au dus; iată că toate lucrurile s‑au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
Odată ce L‑ai primit pe Iisus, El nu te va alunga niciodată (Ioan 6:37). „Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28). Mântuirea este pentru totdeauna. Odată ce ești „născut din nou” copil al Său, vei fi întotdeauna copil al Său. Nu poți fi nenăscut. Nu‑ți poți pierde mântuirea. „Cine crede în Fiul are viața veșnică” (Ioan 3:36).
Trebuie, bineînțeles, să ne străduim să ne trăim apoi viețile după voia și după Cuvântul lui Dumnezeu și să urmăm exemplul lui Iisus, să‑L iubim pe Dumnezeu și să‑i iubim pe ceilalți oameni. Dar nu te poți păstra mântuit de la tine putere. Iisus te‑a mântuit odată pentru totdeauna, iar darul Său este viața veșnică! Har plus credință plus nimic. Aceasta este mântuirea!
O viață nouă, un om nou
Atunci când îl primești pe Iisus, întrega ta viață se va schimba și va apărea o transformare. Te vei simți diferit, vei gândi diferit, te vei simți mai liniștit și mai bucuros ca niciodată. Tu, „cel vechi”, te‑ai dus, iar acum este un „nou tu”, mult mai bun și mai fericit.
Intrarea lui Iisus în viața ta îți înnoiește, îți purifică și îți regenerează nu doar sufletul, dar și mintea, rupe conexiunile și reflexele vechi și te reface treptat într‑un om cu o altă perspectivă asupra vieții.
Iisus a promis că dacă tu crezi în El și îl primești, El va veni. „Crede în Domnul Iisus și vei fi mântuit” (Fapte 16:31). Îți doresc să cunoști și tu iubirea și mântuirea Sa – acum și pentru totdeauna!