Când am pierdut prima sarcină nu am fost îngrijorată, am fost furioasă. Am ținut în mine câteva săptămâni, dar apoi am răbufnit, am ridicat pumnul către Dumnezeu și I‑am spus vreo câteva, în esență: „M‑ai lăsat baltă!”.
Mai târziu mi‑am dat seama că fusesem din nou însărcinată de câteva zile când am spus acele cuvinte. După nouă luni, când țineam în brațe un minunat bebeluș băiețel, am râs de mine și de cuvintele mele eronate. Și i‑am cerut iertare lui Dumnezeu.
În toate sarcinile mele, când dormeam, visam și mă îngrijoram. În timpul zilei eram prea ocupată să mă gândesc la îngrijorările mele, însă îmi apăreau în vis. Dacă ceva îmi distrage atenția în parc și cineva îmi răpește bebelușul? Dacă îmi verific bebelușul noaptea și constat că nu mai respiră? Dacă se întâmplă ceva groaznic copiilor mei?
Nu am spus nimănui despre aceste îngrijorări ale mele. Încercam să șterg aceste vise din imaginația mea bogată. De asemenea, să mă preocup de alte lucruri și asta mi‑a schimbat viața.
Mă rugam. Nu doar în general, ci luam fiecare detaliu din visele mele îngrijorate și îl lăsam în grija Domnului, pentru orice eventualitate.
„Ajută‑mă să fiu atentă când sunt în parc cu copiii mei”.
„Ai grijă de noi în noaptea asta; ai grijă de micuții mei. Ai grijă de inimioarele și de plămânii lor. Ajută‑i să crească puternici și sănătoși. Ajută‑mă să fiu atentă la starea lor de sănătate și să observ când ceva nu este bine”.
„Ajută‑mă să fiu o mamă bună. Ajută-mă să fiu bună și blândă și să mă preocup de binele copiilor mei. Protejează‑ne pe drum și în mașină.”
Ori de câte ori îmi venea în minte un gând nou de îngrijorare despre care nu m‑am mai rugat, lăsam orice făceam și mă rugam. Disecam pe toate părțile acea nouă îngrijorare și lăsam orice aspect în grija lui Dumnezeu.
În final mi‑am dat seama că îngrijorarea m‑a învățat să lupt în rugăciune. Lucrul care mă făcuse slabă și cu care mă luptasem cel mai mult a fost lucrul care, de fapt, m‑a întărit, fiindcă m‑a transformat, dintr‑o fricoasă într‑o luptătoare a rugăciunii.
Acum copiii mei sunt mari, dar eu încă mă mai îngrijorez și încă mă mai rog. Ori de câte ori mă gândesc la unul dintre copiii mei și încep să mă îngrijorez, îmi pun gândurile în cuvinte și le dau pe toate lui Iisus. Și mă simt la fel de liniștită ca atunci când ei erau bebeluși.