Una dintre cărțile mele preferate în copilărie a fost Little Women (Micuțele doamne), de Louisa May Alcott. Romanul urmărește viețile a patru surori – Meg, Jo, Beth și Amy March – detaliind trecerea lor de la copilărie la maturitatea de femeie. Comparam situația lor cu a mea deoarece și eu aveam surori iar cea mai mică, născută prematur, îmi amintea foarte mult de dulcea și firava Beth. M-am identificat imediat cu Jo și cu personalitatea ei puternică și emoțională, cu felul ei băiețos de a fi, cu dragostea ei pentru literatură, cu respingerea inițială a ideii de căsătorie și așa mai departe. Ea era modelul meu secret în viață.
În ediția în limba italiană a romanului, cartea este împărțită în două cărți, prima parte acoperind copilăria și adolescența celor patru surori. Câțiva ani mai târziu, când am citit partea a doua, am fost extrem de dezamăgită și aproape dezgustată. Ce s-a întâmplat cu Jo a mea? A sfârșit prin a se căsători și a avea copii! Nu se poate! Am aruncat cartea și așa s-a sfârșit „relația” mea cu Jo.
Anii au trecut, bineînțeles, și m-am căsătorit și eu și am avut copii. Acum am chiar și nepoți! Când mi-am vizitat ultima oară părinții am găsit din întâmplare vechea carte prăfuită într-o cutie din pod și mi-au revenit sentimentele vechi, combinate, de vrăjire și de dezamăgire, dar am luat-o cu mine și am recitit-o pentru prima oară după decenii. Până să ajung la ultima pagină am făcut pace cu Jo și nu m-am mai simțit trădată de deciziile ei. Am văzut că în ciuda ajustărilor pe care a trebuit să le facă planurilor ei, și-a rămas fidelă ei și idealurilor ei, cu inima mai vie ca nicicând odată cu trecerea anilor.
Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că maturitatea nu este doar inevitabilă, dar și benefică. După cum spunea cineva: „Să îmbătrânești nu este chiar așa de rău în comparație cu alternativa”. Fiecare anotimp al vieții are frumusețea și originalitatea sa unică, are provocările și răsplățile sale. Este posibil să te maturizezi fără să-ți pierzi valorile de bază și visele, în ciuda lucrurilor cu care te izbește viața. Chiar dacă uneori le pierzi pe moment din vedere, ele continuă să fie cu tine, păstrate bine și pregătite să revină la suprafață oricând ești pregătit.