Conduceam odată spre casă cu geamurile deschise şi vântul în păr. Avem radioul pornit însă mintea îmi stătea la gândurile mele – până când mi-au atras atenţia primele cuvinte din cântecul „Fix You” de Coldplay.
Când încerci tot ce poţi, dar nu reuşeşti,
Când nu ai cele necesare dar primeşti ce-ţi doreşti,
Când eşti obosit, dar nu poţi dormi …
Am început să ascult şi restul cântecului. Parcă era o poveste – povestea vieţii mele.
Luminile te vor călăuzi spre casă.
Cântecul era pe sfârşite când am ajuns într-o parcare. „Luminile te vor călăuzi spre casă” am repetat eu. Ce gând simplu, dar profund. M-am lăsat pe spate şi am închis ochii. Îţi mulţumesc că lumina Ta m-a călăuzit mereu spre casă.
Mi-am amintit de câte ori m-am simţit pierdută, singură, sau debusolată, însă lumina iubirii şi grijii lui Dumnezeu a fost mereu alătură de mine ca să mă călăuzească spre casă, înapoi în braţele Lui iubitoare. Această lumină a venit în multe forme – un prieten care a venit să mă vadă chiar la momentul oportun; mama sau tatăl meu; un străin care m-a ajutat să văd lucrurile din viaţa mea dintr-o perspectivă nouă şi să gândesc altfel; şi, bineînţeles, iubirea vieţii mele, soţul meu, a cărui entuziasm a fost de multe ori ca o rază de soare ce a străpuns norii negrii în zilele mele întunecate.
Mi-am dat seama că lumina lui Dumnezeu a strălucit întotdeauna peste inima mea. Nu s-a stins niciodată, nu a rămas niciodată fără putere, nu a pălit niciodată. Ori de câte ori m-am oprit şi am privit, lumina Lui a fost întotdeauna acolo ca să mă călăuzească spre casă.
Iisus le-a spus ucenicilor Său: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.[Ioan 8:12] El este ca un far al speranţei, o lumină călăuzitoare care ne arată calea pentru a ajunge la destinaţia noastră şi pentru a ne împlini destinul; El este o lumină caldă care ne face să ne simţim iubiţi atunci când s-ar putea să ne simţim neatrăgători. Ori de câte ori ne uităm în sus şi ne luăm privirea de la ceea ce ne înconjoară, putem simţi lumina şi strălucirea Sa.
De fiecare dată când m-am oprit şi am privit în sus, lumina m-a călăuzit spre casă. Şi ştiu că aşa se va întâmpla mereu.