Eram împreună cu niște prieteni în sufrageria plină de decorațiuni de Crăciun. Pe măsuța de servit aveam gustărele, iar noi cântam colinde împreună. Ce putea fi mai tipic?
Însă eu trăiam în Asia de sud-est, eram înconjurată de prieteni locali și urma să cânt „O noapte preasfințită” într‑o limbă necunoscută mie. Privind în jur m‑am gândit repede la fiecare dintre cei prezenți.
Susy se convertise de la budism. Lucrul acesta provocase un scandal în familia ei tradițională; însă cu trecerea anilor ea a reușit, cu răbdare, să îi convertească și pe ceilalți la creștinism.
Nining și soțul ei fuseseră agnostici când s‑au căsătorit. Însă Iisus a început să lucreze în inima lui Nining, iar acum ea merge la biserică în fiecare duminică – dar stă singură, fiindcă niciunul din membrii familiei ei nu este creștin. Rugăciunea lui Nining este ca soțul și fii ei să fie cândva alături de ea.
Părinții lui Hanna fuseseră ateiști pe vremea când trăiau în China comunistă, însă au ajuns să‑L cunoască pe Iisus după ce au emigrat. După 30 de ani de căsnicie, ei s‑au hotărât recent să‑și reînnoiască jurămintele în biserică, în prezența copiilor lor. A fost pentru întreaga ei familie o celebrare plină de bucurie a credinței.
Privind în jur m‑am gândit la drumul lung pe care l‑au parcurs fiecare dintre prietenii mei să ajungă unde erau acum, să stăm împreună și să cântăm colinde. Însă mai era ceva ce nu știam. După ce am terminat de cântat „O noapte preasfințită”, unul dintre prieteni ne spuse:
„Au fost amenințări cu bombă pentru toate bisericile creștine din oraș. Suntem așa de bucuroși că putem fi aici în seara asta”.
M‑am uitat la prietenii mei și m‑am minunat de dragostea lor și de devoțiunea lor hotărâtă, în ciuda tuturor greutăților. Uneori stau și mă întreb, oare ce le rezervă viitorul creștinilor care nu își pot trăi liber credința? Însă în seara asta toate temerile mele s‑au spulberat când mi‑a venit în minte un gând: Atâta timp cât steaua Crăciunului va străluci puternic în inimile noastre, iar noi, cei care Îl iubim pe Iisus, ne adunăm să‑I sărbătorim nașterea, lumina Crăciunului va străluci puternic și va lumina calea întoarcerii Sale.