Liz a fost cea mai bună prietenă a mamei mele. O cunoşteam de la clubul de tenis unde lucram după şcoală şi în weekend. Ea îşi făcea timp să vorbească cu mine ca între prieteni şi de aceea o apreciam foarte mult.
În anii ’60 m-am transformat, dinrt-un puşti conservator, timid, de clasă mijlocie am devenit un tânăr hippy cu multe convingeri şi iscoditor. În căutarea mea de a găsi un sens vieţii i-am vizitat şi pe toţi cei care am simţit că m-au influenţat în bine. Printre aceştia, bineînţeles, s-a inclus şi Liz. Când am bătut neanunţat la uşa lor, ea şi soţul ei, poreclit „Big John” („Marele John”), l-au primit pe acel tânăr cu înfăţişare sălbatică, adică pe mine, fără prejudicii şi m-au ascultat cu toate ideile şi teoriile mele ieşite din comun. Dacă şi-au dat ochii pe spate sau au făcut cu ochiul unul la celălalt, eu nu am observat.
Din fericire în cele din urmă am găsit ce căutam. Un prieten mi-a spus că L-a primit pe Iisus ca Mântuitor şi i-am urmat exemplul, apoi am decis să mă alătur unei misiuni pentru tineret în Noua Zeelandă şi Australia. În timp ce mă pregăteam am auzit că Liz suferea de Parkinson în ultima fază şi că nu mai avea mult de trăit. Eu şi mama am aranjat să o vizităm.
Întinsă pe canapea, cu soţul şi mama ei în preajmă, Liz m-a ascultat povestindu-i despre ce s-a mai întâmplat în viaţa mea de când ne-am văzut ultima oară. A fost uimită că cineva s-a putut schimba atât de mult într-un timp atât de scurt – de la un tânăr „drăguţ”, apoi un hippy ciudat ca apoi să ajung voluntar creştin peste ocean.
Când a început să obosească am ştiut că era timpul să plecăm. Am întrebat-o pe Liz dacă ar dori să se roage scurt cu mine şi după o perioadă ce a părut cam lungă de tăcere ea a încuviinţat. Am îngenuncheat lângă ea, i-am luat mâna şi am închis amândoi ochii. Mai întâi am simţit mâna mamei alăturându-ni-se, apoi a mamei lui Liz iar apoi a lui Big John. Toţi au repetat rugăciunea simplă de mântuire prin care L-au invitat pe Iisus în inimile lor.
Liz a mai trăit câteva luni, timp în care a citit Biblia cu aviditate şi a fost plină de bucurie şi de credinţă. Ea fusese o artistă realizată şi a continuat să picteze până în ultimele clipe. Veniturile obţinute din ultimele ei lucrări au ajutat să pună bazele unui proiect voluntar în Noua Zeelandă care continuă şi în ziua de azi.
Raiul este un loc populat de cei pe care îi inviţi să ţi se alăture acolo. Abia aştept să te revăd, Liz!