Atunci când la doi dintre copiii mei, acum adulți, li s‑au născut la rândul lor copii, mi s‑a confirmat un lucru pe care‑l ştiam de ani de zile: să fii părinte scoate la iveală ce este mai bun din om. Noii părinţi simt imediat impactul, atât pe plan emoţional cât şi fizic – legătura de dragoste care se formează la prima vedere a copilului şi care se întăreşte pe zi ce trece, apoi nopţile nedormite, precum şi alte modificări în programul zilnic cât şi în priorităţile vieţii. Există şi alte modificări, mai subtile, observate mai întâi, de obicei, de alţii – de exemplu, acea strălucire deosebită pe care Dumnezeu o dă noilor părinţi şi maturitatea la care ajung aceştia atunci când învaţă să se sacrifice pentru bebeluşul lor.
Credeam că eram cel mai mândru când aduceam acasă un nou bebeluş, și așa a fost. Acum însă pot spune că este pe locul doi pe lângă mândria de a fi bunic, deoarece acum (să menţionez că am 11 nepoţi) sunt de două ori mândru – o dată pentru fiecare nou nepot cât şi pentru părinţii lui.
Acum, fiindcă ştii că sunt bunic, poate că te întrebi ce sfat aş putea da tinerilor părinţi. Iată‑l: pe lângă cele trei mari priorităţi – iubeşte‑ţi necondiţionat copiii, spune‑le regulat că îi iubeşti şi pune‑ţi ca prioritate să petreci timp cu ei – eu cred că un lucru important pentru părinţi este să‑i lase pe copii să fie ei înşişi.
Precum majoritatea părinţilor, probabil şi tu îţi doreşti pentru copiii tăi să fie cei mai buni. Este bine să‑i ajuţi să‑şi atingă potenţialul maxim, însă există o limită între a‑şi atinge potenţialul maxim şi a te aştepta la prea mult de la ei şi, implicit, de la tine. Nici tu şi nici ei nu veţi fi vreodată perfecţi, deci, învaţă să te bucuri de succese şi să nu te îngrijorezi de restul. Urmăreşte dragostea şi încrederea, nu perfecţiunea, şi veţi fi uniţi cu o legătură care va rezista la orice. Să fii un părinte fericit! Iar pentru cei care sunt dublu-binecuvântaţi, să fiţi bunici fericiţi!