Când eram mici eu şi sora mea obişnuiam să jucăm Jocul Zâmbetelor. Ori de câte ori eram prin oraş cu mama la treburi, în magazin sau aşteptând la semafor, făceam un mic concurs între noi să numărăm cele mai multe zâmbete la trecători.
Ne uitam la oamenii de afaceri care treceau grăbiţi vorbind la telefoanele lor mobile, la şoferii care claxonau, la cerşetorii care întindeau o pălărie ponosită, la părinţii care încercau să ţină pasul cu copiii lor plini de energie şi la adolescenţii îngropaţi în lumea lor cibernetică. Un amalgam de feţe obosite, pierdute, încruntate sau fără nici o expresie … Ne calculam zâmbetele, surprinzător puţine la număr – vreun cuplu vesel, tânăr şi îndrăgostit; vreo bunicuţă care râdea de năzdrăvăniile nepotului ei; vreun vânzător care se apropia de un potenţial nou client …
Anii au trecut şi am uitat de Jocul Zâmbetelor. În adolescenţă nu eram prea diferită de acele feţe tensionate de pe stradă, eram pierdută în muzica mea şi într-un sentiment de supărare pe lume în general.
Când aveam 15 ani, în timpul unei vacanţe la mare cu familia, un prieten al părinţilor ne-a invitat să cinăm la restaurantul lui. Era un loc minunat, înconjurat de palmieri, unde se simţea briza mării şi se vedea apusul pastelat. Domnul respectiv era foarte jovial şi ospitalier şi s-a asigurat că ne simţim bine. După câteva momente, în timpul conversaţiei, s-a uitat la mine şi m-a întrebat:
„De ce nu zâmbeşti? Eşti tristă?”
Prinsă cu garda jos, l-am asigurat că sunt bine. Însă nu a fost pentru prima oară când cineva mă întrebase lucrul acesta şi m-a trezit la realitate din lumea mea.
Credeam că sunt singura care putea vedea norii de-asupra capului meu, însă mă înşelasem. „Norii noştri” fac parte, de fapt, din cerul sub care trăieşte toată lumea. iar căile noastre se intersectează.
Chiar şi acum trebuie să fiu atentă cu expresia feţei mele. De fapt, Dumnezeu ne-a dat simţurile noastre ca să ne bucurăm, natura ca să o admirăm şi un viitor la care să sperăm.[Vezi Ieremia 29:11.]
Deci, fii fericit! Umblă în lumină.
Şi, cine ştie – poate că cineva te numără şi pe tine în Jocul Zâmbetelor.
Aşa cum este soarele pentru flori, aşa sunt zâmbetele pentru umanitate. Acestea sunt acum doar nişte lucruri mărunte; însă presărate pe drumul vieţii, binele pe care îl fac este inimaginabil. – Joseph Addison (1672-1719)