Cum rămâne cu Crăciunurile care vin iar tu ești trist, îndurerat sau singur – sau când, în locul anticipației și entuziasmului, simți descurajare și pierdere? Știi că ar trebui să fie cel mai fericit moment din an, însă tu nu te simți așa. Este în regulă. Nu trebuie să‑ți repari durerea, sau mâhnirea, sau pierderea. Oricum nu poți.
Nu cred că păstorii care își supravegheau oile în noaptea acelui prim Crăciun au considerat că acea noapte era specială. Era o noapte friguroasă ca oricare alta în Betleem. Orașul era plin de vizitatori veniți pentru recensământ, amintind de opresiunea romană. Nimic nu părea să inspire în mod deosebit speranța.
Dar îngerii au umplut cerul cu mesajul că nu trebuie să se teamă; Mântuitorul lor se născuse în noaptea aceea în orașul lor. Totul în legătură cu noaptea aceea obișnuită se schimbase și dintr‑o dată era speranță. Venise Mântuitorul!
Dacă nu te simți în stare de toate festivitățile sezonului încearcă să te concentrezi asupra Speranței acestei sărbători. Iisus a venit, iar prin El a venit iertarea păcatelor, repararea a ceea ce a fost frânt și a separării de Dumnezeu. Aceste gânduri nu au nevoie de brad și ornamente, nici de cadouri și decorațiuni. Tu singur, salvat de Iisus, formezi o petrecere.
Iată câteva lucruri pe care le‑ai putea face dacă Crăciunul tău nu este așa de festiv:
- Citește Evanghelia după Luca, capitolele 1 și 2 și lasă speranța nașterii lui Iisus să‑ți umple inima.
- Ia parte la ceva cu semnificație, cum ar fi să participi la un cor, la o acțiune de caritate, la un club de lectură, la un proiect, orice te interesează și te poate pune în legătură cu alți oameni.
- Fă o schimbare de peisaj. Lucrul acesta nu este întotdeauna posibil, dar uneori, dacă mergi într‑un loc nou sau faci o activitate diferită, te ajută să privești dintr‑o perspectivă nouă.
- Lasă Crăciunul să treacă. Dacă nu te simți în stare de un eveniment major, vor mai fi și alte ocazii să sărbătorești. Iisus va fi cu tine oricum ești, atât de Crăciun cât și în oricare altă zi a anului.
Dacă nu L‑ai întâlnit încă pe Iisus și nu L‑ai primit ca Mântuitor, îi poți cere să vină în inima ta cu iubirea, viața, libertatea, adevărul, pacea, abundența și fericirea Sa aici, acum, și pentru totdeauna. Roagă‑te:
Dragă Iisus, îți mulțumesc că Ți‑ai dat viața pentru mine. Te rog să mă ierți pentru păcatele mele, să vii în inima mea, să‑mi dai darul Tău gratuit al vieții veșnice și să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin.