Noi suntem ucenici ai lui Iisus și ar trebui, implicit, să avem o atitudine „recunoscătoare”, ținând cont că Iisus a murit ca să ne salveze de separarea eternă de Dumnezeu. Asta ar trebui să ne însuflețească și să înlăture de la noi tot ce este irelevant. Dar mi se întâmplă și mie să cad pradă reacțiilor mai puțin recunoscătoare fiindcă, ei bine, traficul, nebunia, stresul, prea puține din astea, prea multe din altele, ne afectează. Știu cum este!
Totuși știu că pentru imaginea de ansamblu toate detaliile zilnice contează foarte puțin și doresc să am bucurie în inimă. Doresc să îți împărtășesc trei aspecte pe care m‑am concentrat eu ca să fiu pozitivă în reacțiile mele și în felul cum privesc eu lucrurile.
Să fii recunocător pentru cel mai mic lucru. Învăț să observ și cel mai mic lucru care aduce bucurie, iar lista este nesfârșită: răsăritul, apusul, o ceașcă grozavă de cafea, aerul proaspăt al dimineții, râsul unul copil, brațele puternice ale soțului meu, o carte bună, perna mea și lista se continuă. Am descoperit că dacă păstrez în minte această listă de mici bucurii mă ajută să atenueze impactul lucrurilor dificile pe care le aruncă viața în mine.
Nu te atașa de niciun deznodământ în mod deosebit. Asta este mai greu! Au existat momente când îmi doream foarte mult să se întâmple ceva anume, însă erau în joc și lucruri pe care nu le puteam controla. De obicei îmi este greu să spun: „Oricum, sunt recunoscătoare”, căci cine vrea să fie recunoscător pentru un diagnostic rău, sau să fie respins când își caută de lucru? Dar am învățat că recunoștința mea nu ar trebui să se bazeze pe rezultat, ci pe faptul că Dumnezeu este bun. Întotdeauna. Chiar și atunci când bunătatea Lui depășește puterea mea de înțelegere.
Să îți amintești de bunătatea lui Dumnezeu. În ciuda tuturor îngrijorărilor mele, în ciuda situațiilor dificile, oare nu am trecut prin toate cu bine? Niciuna din situațiile dificile nu m‑au ruinat. N‑am ajuns niciodată într‑un loc unde iubirea lui Dumnezeu să nu mă ajungă. Precum a spus Pavel: „Răbdarea aduce biruința în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:4). Când mă opresc ca să‑mi amintesc de bunătatea lui Dumnezeu, inima mea este inundată de acest adevăr, iar perspectiva mea poate deveni din nou recunoscătoare.