Se povestește că, odată, Papa Leo al XII-lea a vizitat închisoarea Statelor Papale în 1825, vizită care a decurs astfel: Papa a insistat să întrebe fiecare deținut motivul pentru care a ajuns în închisoare. După cum te‑ai aștepta, fiecare bărbat și‑a susținut nevinovăția, mai puțin unul, care a recunoscut că era un falsificator și un hoț. Întorcându‑se către temnicer papa spuse sobru: „Eliberați imediat acest ticălos, înainte ca prezența sa să îi corupă pe acești nobili domni de aici!”
Poate ne face să zâmbim, dar este o lecție pentru noi toți aici: Iertarea lui Dumnezeu este acordată celor care știu că au nevoie de ea, că nu o merită și că nu pot face nimic ca să o câștige – cei care depind complet de mila și de harul Său.
Acest principiu se aplică și mântuirii noastre prin credință, dar și pentru viața noastră de zi cu zi. De câte ori nu suntem și noi ca ceilalți din poveste, nu suntem dispuși să ne recunoaștem greșelile, ceea ce ne‑ar conduce spre iertare și ne‑ar ajuta să ne împăcăm cu cei față de care am greșit? Și cât de mult ținem în inimă durerea și resentimentul cauzate de faptele cuiva în loc să le lăsăm la o parte și să‑i iertăm pentru greșelile lor?
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că ar trebui să‑i iertăm pe ceilalți (chiar dacă credem că nu merită) deoarece și noi am fost iertați de Dumnezeu atunci când nu am meritat: „Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați‑vă unul pe altul, cum v‑a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos”. 1
Indiferent că cel care ți‑a greșit se căiește sau nu, fie că ți‑a adresat scuze sau nu, decizia ta de a ierta este esențială pentru a te elibera pe tine din închisoarea ta de durere și amărăciune și pentru a te ajuta să poți merge mai departe. Nu este niciodată ușor să ierți pe cineva care ți‑a greșit. Însă cu Dumnezeu totul este posibil.
- Efeseni 4:32 ↑