Există nenumărate povești și pilde despre începuturile mărunte care au dus la finaluri grandioase. Iată aici povestea mea cu început mărunt.

Un comentariu de la un străin m‑a pus pe gânduri să schimb direcția activităților sociale în care eram implicată pe atunci. Activitatea de pe atunci nu aducea rezultatele sperate. Eforturile noastre păreau risipite iar munca noastră era frustrantă.

Nu știam ce trebuia schimbat însă într‑o zi, când m‑am așteptat cel mai puțin, o întâmplare a pus lucrurile în mișcare. În timp ce așteptam la recepția unui birou am intrat în vorbă cu un străin. Era om de afaceri din Africa și vorbea cu mult drag despre țara lui africană, despre frumusețea peisajului, despre oameni, dar și despre dezechilibrul social și despre sărăcie.

Mai târziu, gândindu‑mă la această întâmplare, mi‑am dat seama că o mică sămânță a fost plantată în pământul fertil al minții mele. La început a fost un mic imbold, dar când i‑am dat atenție a început să crească într‑o idee. Apoi ideea s‑a transformat într‑un plan, la început cam înfricoșător, dar intrigant, mai ales că implica o schimbare majoră de locație și mod de operare. După rugăciuni și gândire, ne‑am format planul și am pornit în acțiune. Cu pași mici și timizi ne‑am mutat în direcția în care ne arăta Dumnezeu. A început faza de consolidare pe noul teritoriu.

La începutul muncii noastre comunitare pe continentul african ne‑au fost testate la maxim credința, hotărârea și răbdarea. Am avut de depășit nenumărate provocări și obstacole pe care nu le‑am anticipat. În final, după mai mulți ani de încercări și eșecuri, am pus bazele proiectului nostru durabil de ajutorare.

Privind în urmă, muntele de realizări a început cu un imbold, iar acum sărbătorim 27 de ani de muncă în comunitățile marginalizate. De la primii pași timizi și de la începuturile mărunte am ajutat mii de familii sărace, copii săraci au primit o educație și apoi slujbe și nenumărate vieți au fost schimbate în mod pozitiv.

Am învățat de atunci să nu subestimez puterea unui gând, a unei idei trecătoare, sau a unui vis pe care Dumnezeu ni‑l pune în inimă, care ne împinge într‑o anumită direcție, căci dacă îl urmăm s‑ar putea să ne călăuzească spre lucruri noi și mărețe. Îmi amintește de o poveste pe care am citit-o recent.

Prima „căruță fără cai” a fost construită în 1769 de un francez pe nume Nicholas-Joseph Cugnot. Avea trei roți, era enormă, avea motor cu abur și mergea cu amețitoarea viteză de 3,6 km pe oră.

Ne putem imagina că n‑au fost mulți pe atunci care să aprecieze beneficiul căruței fără cai a lui Cugnot. Era foarte scumpă, foarte zgomotoasă și nu ținea pasul nici cu cea mai bătrână mârțoagă. Însă acea căruță fără cai a adus o revoluție. Uneori trebuie să ne reamintim că este în regulă dacă începem cu ceva mic, cu o idee care pare nebunească, ca apoi să vedem dacă va crește în ceva mai mare.

Și Iisus a vorbit despre capacitatea lucrurilor mărunte de a deveni ceva mare:

„Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a semănat în țarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui”. Le‑a spus o altă pildă și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l‑a luat o femeie și l‑a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s‑a dospit toată plămădeala”.1

Dacă ascultăm „șoaptele” lui Dumnezeu în inimile noastre și ne ținem de planurile Lui pentru viețile noastre, atunci chiar și ceea ce pare imposibil poate deveni realitate.


  1. Matei 13:31-33