Șadrac, Meșac, Abed-Nego și prietenul lor, Daniel, erau patru tineri bărbați care poate ar fi fost dați uitării dacă nu li s‑ar fi întâmplat niște lucruri uimitoare.
Povestea a început cu circa 500 de ani înainte de Hristos, când acești tineri au fost luați din țara lor natală și duși în sclavie de Nebucadnețar, împăratul Babilonului.
Nu știm ce vârstă aveau, probabil erau tineri adolescenți, și nici ce viață au avut înainte de călătoria lor în exil. Oare se cunoscuseră înainte? Poate că erau prieteni și aveau aceleași vise și speranțe. Poate unul dintre ei și‑ar fi dorit să aibă doisprezece fii, precum strămoșul Iacov, și să‑i educe în spiritul lui Dumnezeu. Poate unul dintre ei și‑ar fi dorit să fie profesor. Apoi mai este și povestitorul, cel care le‑a spus celorlalți: „Voi împliniți‑vă visele iar eu voi scrie despre ele”.
Însă toate aceste vise și speranțe, oricare ar fi fost ele, li s‑au spulberat când țara lor a fost cucerită iar ei au fost duși în captivitate. Cum au fost pentru ei acele prime zile și nopți? Au fost supravegheați? Încătușați? Au fost adunați laolaltă ca animalele? Căutau o față cunoscută? Ne‑am putea imagina că s‑au găsit unul pe altul și au stat alături, probabil că cel mai optimist din grup le spunea: „Nu vă fie frică, Dumnezeu este cu noi. Indiferent de ce se va întâmpla, noi suntem în mâinile Sale.” Ceilalți au fost de acord cu asta și probabil că au făcut un pact că orice li se va întâmpla să rămână credincioși lui Dumnezeu.
Și așa au rămas, loiali și credincioși. Mai întâi au refuzat să mănânce mâncarea de la masa regelui. Probabil că erau multe delicatețuri, însă ei nu s‑au atins de ele.
Le‑a fost greu să se abțină din a mânca delicatețurile de la masa împăratului? Probabil că da, însă ei au făcut lucrul aceasta ca să urmeze legile dietetice date de Dumnezeu poporului lor. A fost o decizie mică, însă și viețile noastre sunt la fel: formate din decizii mici. Aceste decizii par mici, însă în realitate ele pot decide cursul destinului nostru.
Mai târziu, când Nebucadnețar a ordonat ca toți să se închine imaginii sale, Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat. Doar Dumnezeu știe ce gânduri le treceau prin minte și cât de înspăimântați erau în fața unui împărat uman atât de înfumurat încât să le ceară supușilor săi să îl venereze ca fiind divin. Totuși răspunsul lor a fost unul respectuos, calm, adunat și plin de încredere.
„Împărate Nebucadnețar, noi n‑avem nevoie să‑ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l‑ai înălțat!”. 1
Răspunsul lui Nebucadnețar a fost mai puțin calm și adunat. El a ordonat să fie aprins cuptorul. Atât de fierbinte încât i‑a ucis pe oamenii care îi aruncaseră pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego în foc. Însă după câteva momente împăratul a observat ceva la care nu se aștepta.
Când împăratul Nebucadnețar a privit în foc a văzut trei tineri umblând liber, iar în mijlocul lor era un altul care strălucea mai puternic decât flacăra și pe care el, cumva, l‑a recunoscut, deoarece, se pare că indiferent de credințele noastre relogioase, când suntem față în față cu o asemenea situație avem o certitudine fără umbră de îndoială. El a știut că acela era Iisus, Fiul lui Dumnezeu, și i‑a chemat din foc pe curajoșii tineri.
Ei au ieșit nevătămați, fără ca măcar hainele lor să miroase a fum. Iar împăratul a dat un alt decret împărătesc – „orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi, şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El”. 2
Ce L‑a adus pe Fiul lui Dumnezeu în cuptorul de foc? Acești trei tineri erau departe de casă și de cei dragi, de orice pe ce s‑ar fi putut sprijini. Însă s‑au sprijinit pe credința lor. Cred că această credință L‑a adus pe El de partea lor atunci când aveau cea mai mare nevoie.
Acelaș lucru îl aduce pe El și de partea noastră astăzi. Un cuvânt de rugăciune, o decizie de a avea încredere în credință. Un cuvânt sau o decizie simplă atunci când nu știm cum vor evolua lucrurile. Credința că, deși suntem în foc, Dumnezeu este capabil să ne salveze.
Iisus nu dă greș niciodată să se coboare de pe tronul Lui de har ca să protejeze și să onoreze credința celor ce se încred în El.