Iisus a umblat prin Palestina împărtășind mesajul Său despre iertarea și iubirea lui Dumnezeu și, de multe ori, îi invita pe oameni să‑L urmeze. Un exemplu este acest pasaj din Evanghelia după Matei:

Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Iisus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le‑a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.” Îndată ei au lăsat mrejele și au mers după El.

De‑acolo a mers mai departe și a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într‑o corabie cu tatăl lor, Zebedei, și își cârpeau mrejele. El i‑a chemat.1

El a continuat să cheme bărbați și femei să i se alăture în misiunea Lui și chiar după învierea Lui „Iisus i‑a spus lui Petru ʼVino după Mineʼ.”2

Ce înseamnă să Îl urmezi pe Iisus? Începe cu relația noastră cu Iisus și cuvintele Sale. Dacă rămânem în cuvintele Lui3 și le lăsăm să ne influențeze modul de gândire, vom fi transformați prin înnoirea minții noastre.4

Deși creștinii din ziua de azi nu‑L pot urma fizic pe Iisus așa cum au făcut ucenicii, Biblia ne spune clar că urmarea lui Iisus implică aplicarea învățăturilor Sale în viețile noastre. După cum a spus Iisus: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.5


  1. Matei 4:18-22
  2. Ioan 21:19
  3. Vezi Ioan 15:4.
  4. Vezi Romani 12:2.
  5. Ioan 8:31-32