Puterea de a ierta este natura și esența lui Dumnezeu și când o manifești și tu, te ridici deasupra limitărilor naturii umane.
Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru majoritatea oamenilor este să aleagă să ierte pe altcineva, mai ales atunci când persoana nu merită. Firea umană cere răzbunare și pedeapsă, sau cel puțin o compensație. Însă Eu am venit să aduc iertarea și mântuirea de păcate. Pe măsură ce adopți firea Mea, una dintre caracteristici este dispoziția de a ierta. Faptul că persoana care a greșit față de tine merită sau nu iertare nu este punctul central. Punctul central este ca tu să faci ceea ce este corect și să arăți milă și iertare așa cum ți‑am arătat și Eu ție.
Iartă pe cei care au greșit față de tine, așa cum și Tatăl tău ceresc te‑a iertat pe tine.