Iisus a spus o poveste despre iertare care mă mișcă la inimă și îmi zgâlțâie conștiința de fiecare dată când o aud. 1 Povestea este despre un rege bun a cărui contabil i‑a atras atenția că un servitor îi datorează o sumă enormă de bani, ceva de genul a miliarde de dolari în banii de azi. Era o sumă atât de mare încât îi era imposibil servitorului să o plătească vreodată.
Regele îl chemă pe servitor și îi ceru să își plătească datoria. Când servitorul îi spuse regelui că nu poate plăti, regele porunci ca familia lui să fie vândută ca sclavi până când datoria va fi acoperită. Servitorul imploră milă, iar inima regelui fu mișcată și îi iertă datoria. Fără niciun plan de plată, fără penalități, ci pur și simplu i‑a șters complet datoria. Servitorul era liber și nu mai era îndatorat. Cred că s‑a simțit așa cum mă voi simți și eu când voi plăti ultima rată la casă, dar probabil cu mult mai bine ca mine!
Însă bucuria servitorului fu de scurtă durată. Pe când ieșea de la rege s-a întâlnit cu o cunoștință care îi datora o sumă de bani, ceva în jurul valorii salariului pe o lună. Uitând de mila imensă care tocmai i se arătase lui, servitorul nu se milostivi la rândul lui și îi ceru socoteală celuilalt pentru datorie, și fiindcă acesta nu putu plăti îl băgă la închisoare.
Unul dintre prietenii regelui observă cele întâmplate și îi spuse totul. Servitorul fu adus din nou în fața regelui.
„Cum de nu ai iertat când ție ți s‑a arătat atât de multă milă?” Regele era foarte supărat. „Vei fi aruncat în închisoare până ți se va plăti și cel din urmă bănuț din datoria ta!” Mi‑am imaginat întotdeauna că după aceea regele l‑a iertat pe cel cu datoria mai mică fiindcă părea că este un rege bun la inimă.
De fiecare dată când aud povestea mă gândesc că și eu sunt uneori, regretabil, ca servitorul. De prea multe ori sunt precum servitorul care nu iartă. Prin moartea lui Iisus pe cruce, El a plătit pentru păcatele noastre și ne‑a iertat. Nu am scuză să nu îi iert și eu pe cei care au greșit față de mine fiindcă și eu am fost iertată foarte mult. „Cui i s‑a dat mult i se va cere mult”. 2