Dintre toate ilustrările făcute de Iisus nu mă pot gândi la nici una mai potrivită care să sugereze liniştea sufletească ce vine din încrederea în grija lui Dumnezeu precum aceasta: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?” 1 Poţi vedea acei crini acum? Înalţi şi drepţi, cu forma lor perfectă şi tiviţi cu rouă, fiecare la o distanţă politicoasă unul de celălalt, legănându-se la unison în acordurile dulci ale cântecelor păsărilor şi în briza uşoară ce adie peste pajiştea deschisă scăldată de soarele dimineţii. Cel puţin aşa i-aş creşte eu, dacă Dumnezeu m-ar întreba pe mine.
O imagine foarte diferită atârnă deasupra biroului meu – o încâlceală fără speranţă de flori sălbatice şi buruieni, iarbă, scaieţi şi cine mai ştie ce, unele înflorite, altele ofilite şi altele care au dat în sămânţă. Poza fusese răsplata unei drumeţii lungi şi toride prin peisajul rural texan în căutarea unei imagini care mi-a venit în minte cu câteva luni mai devreme când mă rugam în legătură cu rolul meu într-un proiect în care erau implicaţi mai mulţi oameni, fiecare cu nevoile, opiniile, aspiraţiile, ciudăţeniile şi complicaţiile sale.
Lucrul uimitor legat ce acea imagine, când am văzut-o în rugăciune, este că m-a liniştit instantaneu. Am avut sentimentul clar că Dumnezeu le are pe toate sub control, dar şi că Lui îi place complexitatea şi diversitatea, în fiecare element şi în locul lui în tot tămbălăul. Creatorul îşi iubeşte creaţia. Lucrurile nu erau aşa cum le-aş fi făcut eu să fie, dar sunt aşa cum le-a făcut El. Înţelegând lucrul acesta a contat foarte mult. Mi-am intitulat fotografia Haosul divin 2 şi o studiez şi mă încarc din ea ori de câte ori sunt tulburat de vreo problemă nouă pe care o am. „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp”.