Suntem la restaurant și fiica mea se întoarce către mine și îmi spune: „Mamă, ce să mănânc?” Fiindcă sunt o mamă cu experiență îi răspund „Nu știu!” Fiica mea este o adolescentă capabilă, care știe să citească, să conducă și să muncească, deci nu are nevoie de mine să iau o astfel de decizie pentru ea.

Cred că uneori încercăm și noi să luăm astfel de decizii în viață precum a făcut fiica mea. Când avem de ales noi spunem: „Doamne, spune‑mi ce să fac!” ca și cum Dumnezeu ar cântări toate micile noastre decizii. Dar Dumnezeu    ar putea răspunde ceva de genul: „Nu, ți‑am dat deja limite și ai acces la informațiile de care ai nevoie pentru a lua această decizie”. Asemănător cu un părinte bun, Dumnezeu dorește să ne asumăm răspunderea deciziilor noastre, să acționăm conform credinței noastre, să învățăm, să progresăm, să încercăm, să eșuăm, să ne întindem și să ne dezvoltăm pe cât ne stă în putere.

Poate părea în contradictoriu cu promisiunea lui Dumnezeu de a ne călăuzi pașii (Proverbe 3:6) sau că ne va da ce ne dorește inima (Psalmul 37:4). Dar cred că este asemănător cu felul în care mi‑am învățat copiii să mănânce sănătos. Pe când erau mici i‑am hrănit cu multă mâncare sănătoasă și am evitat mâncarea procesată. Apoi, încetul cu încetul i‑am lăsat să încerce o varietate de mâncăruri și de gusturi. I‑am pus să lucreze în bucătărie, să vină cu mine la cumpărături și să facă parte de la A la Z din procesul de hrănire a celor din casa noastră. Acum că sunt adolescenți și tineri adulți sunt capabili în bucătărie și la cumpărături de mâncare, iar eu nu mă mai implic atât de mult în deciziile despre mâncare.

Este asemănător cu felul în care Dumnezeu ne‑a dat Cuvântul Său. Ne‑a arătat inima Lui, putem vedea ce iubește și ce urăște, și astfel putem să ne dezvoltăm înțelegerea asupra voinței Sale. Înseamnă că luăm fiecare decizie cu claritate? Nu. Înseamnă că atâta timp cât nu ieșim din limitele Cuvântului lui Dumnezeu avem libertatea să învățăm, să încercăm, să reîncercăm și să progresăm.

Iacov 1:5 spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s‑o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”. Primul loc în care să cauți înțelepciune este în Biblie. Voia și înțelepciunea lui Dumnezeu nu vor veni, de obicei, la noi prin revelație miraculoasă, ci prin călăuzirea pe care El ne‑a dat‑o deja în Cuvântul Său.