Într‑o zi, uitându‑mă la cărţile dintr‑o librărie, am dat peste o enciclopedie care avea un capitol dedicat articolelor cu referinţă biblică. Am fost curioasă să văd cum sunt descrişi marii oameni ai Bibliei într‑o carte laică aşa că am început să citesc câteva din scurtele biografii – profeţii Daniel, Ieremia şi Isaia; Regele David; Samson; apostolii Matei, Petru şi Pavel.
Unul câte unul, diferitele lucruri pe care le considerasem până atunci ca fiind adevărate au fost puse sub semnul întrebării: Este posibil ca trei oameni diferiţi să fi scris cartea lui Isaia; că apostolul Matei nu a scris Evanghelia după Matei; că Pavel să nu fi scris unele din epistolele atribuite lui. Şi tot aşa. Folosind expresii precum „simbolism mitologic”, „acreditare legendară” şi „viziuni obscure” autorul explica cu mare lux de amănunte că fiecare carte a Bibliei avea neregularităţi sau că ceea ce scrie acolo nu ar trebui luat în mod literal. Adam şi Eva ar trebui priviţi ca „prototipul simbolic al umanităţii”. Cartea Geneza era o simplă „modalitate prin care autorii săi şi‑au exprimat teoriile în legătură cu originea omului şi a identităţii sale culturale”.
Nu am făcut decât să mă uit repede peste câteva pagini şi deja am simţit un gol în stomac. O parte din mine dorea să închidă acea carte, în vreme ce o alta continua să întoarcă filele în încercarea de a găsi vreo afirmaţie care să îmi încurajeze credinţa în Biblie. Atunci ochii mi‑au căzut pe finalul pasajului despre Iisus Hristos. „Cu toate întrebările inevitabile pe care ni le ridică istorisirea biblică despre învierea lui Iisus, un lucru pare de necontestat: Ucenicii lui Iisus au fost gata să‑şi dea şi viaţa pentru a susţine veridicitatea acestui fapt.” Şi, aş adăuga eu, la fel au fost şi mult alţii de‑a lungul veacurilor.
M‑am simţit reabilitată, apoi ruşinată de puţina credinţă de care am dat dovadă cu câteva minute înainte. Acea afirmaţie de final mi‑a înlăturat orice îndoială ce încerca să‑mi intre în suflet.
Am înţeles motivul pentru care atâţia oameni continuă să aibă credinţă în Biblie chiar şi după ce citesc cărţi precum această enciclopedie care încerca să submineze credinţa prin idei sceptice şi înguste. Motivul este că, prin Biblie, ei au ajuns să‑L cunoască pe adevăratul Autor, pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, Iisus Hristos.
Dumnezeu este cât se poate de viu; Iisus nu numai că a înviat din morţi, dar continuă să trăiască în fiecare inimă care Îl primeşte; iar cuvintele din Biblie sunt vii şi puternice. De unde ştiu că aceste trei lucruri sunt adevărate? Pentru că le‑am trăit eu însămi. Eu cred în Biblie pentru că i‑am văzut efectul în viaţa mea.