Recent, după un curs, mi-am luat o slujbă de consilier. Eu şi colegii mei de clasă exploram subiectul dialogului personal negativ şi în curând ne-a devenit evident că acest obicei prost este ca o barieră în calea succesului, sufocând de la început ideile măreţe şi influenţând reacţiile şi modul cum percepem noi situaţiile din vieţile noastre.

Negativismul, variind de la regretul pentru ocazia pierdută până la amărăciune, comparare defavorabilă cu alţii, gelozie şi micile remarci precum „Vai, cât sunt de stângaci”, „Cum pot să fiu atât de prost?” sau „Cum mă poate place cineva?” par mult prea comune. Chiar şi colegii mei de clasă, care se descriu ca fiind în general pozitivi, recunosc că au avut acest obicei.

Eu am hotărât să-mi schimb modul cum gândesc şi să fac un efort să ascult mesajele ce îmi trec prin cap. Iată unele din strategiile pe care le-am învăţat şi pe care am încercat să le implementez şi eu.

  • Când apare un mesaj negativ înlocuieşte-l cu unul pozitiv. „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” 1
  • Când te confrunţi cu vreun obstacol sau vreo veste proastă roagă-te pentru o soluţie şi imaginează-ţi binele pe care Dumnezeu îl poate aduce chiar şi printr-o situaţie dificilă. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. 2
  • Când pare că totul merge prost reaminteşte-ţi că există întotdeauna o undă de speranţă, indiferent cât de mică, în fiecare situaţie şi o lumină la capătul fiecărui tunel. „Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea”. 3
  • Când te duci la culcare sau când faci exerciţii fizice, în loc să te gândeşti la lucruri negative mai bine numără-ţi binecuvântările şi meditează asupra tuturor lucrurilor din viaţa ta care s-au împlinit. „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”. 4
  • Când te simţi copleşit umpleţi mintea cu gânduri despre bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu pentru tine. „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. 5

Chiar dacă progresul este uneori încet, fiecare pas mă apropie de scopul meu şi pot vedea deja o imagine a „noului meu eu”.


  1. Filipeni 4:4
  2. Romania 8:28
  3. Mica 7:8
  4. Filipeni 4:8
  5. Ieremia 29:11