Într‑o luni dimineață, cam după o oră de muncă, mi‑am verificat emailul. „Trist” era subiectul mesajului și l‑am deschis curioasă. Însă „Trist” nu era nici pe departe. Am aflat că un prieten, Roy, murise pe neașteptate cu o zi înainte. Fusese duminică cu bicicleta împreună cu soția și a căzut victimă unui accident rutier. Știrea m‑a bulversat toată ziua.
În seara aceea eu și soțul meu am mai zăbovit puțin după cină. „Cred că Roy nu avea regrete” i‑am spus eu în reflecție. „A trăit o viață plină, cu scop și pasiune”. Noi mergeam de mulți ani la aceeași biserică cu Roy și familia lui, apoi ei s‑au mutat într‑un orășel mai mic. În ultimii ani ne‑am văzut doar sporadic, dar de fiecare dată interacționam cu ușurință și continuam de unde rămăsesem ultima oară.
Biserica unde mergea Roy avea vreo 300 de persoane, însă joia aceea veniseră vreo mie la funeraliile sale. Eu și David am stat afară, împreună cu sute de alți oameni, și am privit slujba pe un ecran. Fiii lui Roy, doi dintre ei adolescenți și unul de vreo 20 de ani, și‑au citit scrisorile de adio și l‑au prezentat ca un tată iubitor, amuzant și dedicat. Prietenul lui apropiat l‑a descris ca un om care nu avea relații superficiale. „Dacă vorbeai cu Roy cinci minute era de ajuns să‑l consideri prietenul tău cel mai bun” a spus el și mulți din audiență au confirmat lucrul acesta.
Proiectate pe ecran, scrisorile de condoleanță de la colegii de muncă, de la pastorii diferitelor biserici și de la prietenii din comunitate au întregit imaginea lui Roy ca om muncitor, distractiv și autentic – un om a cărui caracter a găsit echilibrul între smerenie și putere, simplitate și înțelepciune, adevăr și dragoste. Cu o uimitoare capacitate de concentrare și de altruism, el a îndrumat persoane individual și a condus echipe, inspirând oamenii cu viziunea sa. Fie că era o inițiativă de la biserică, hotărârea de a‑și menține pe linia de plutire echipa de hochei a fiului său, sau un proiect de strângere de fonduri pentru o tabără de copii, el le‑a făcut pe toate cu convingerea că totul este posibil.
Văduva lui Roy a rămas amabilă cu sutele de oameni care își prezentau condoleanțele înainte și după slujbă. „Roy a fost foarte important pentru soțul meu când a rămas fără lucru și avea de luat decizii pentru viitorul său”, i‑am spus și eu. „Roy l‑a încurajat în acele momente dificile într‑un fel care a însemnat mult pentru soțul meu”.
Pe broșura evenimentului erau tipărite cuvinte inspirate din 2 Timotei 4:6-7: „Poți să preiei controlul. Sunt pe cale să mor, viața mea o ofer pe altarul lui Dumnezeu. Aceasta este singura cursă care merită parcursă. Am alergat cu putere până la sfârșit, am crezut până la capăt. Tot ce a rămas acum sunt ovațiile – aplauzele lui Dumnezeu!”1. În predică pastorul a făcut o paralelă între cursa apostolului Pavel și cea a lui Roy. „Roy a trăit fără regrete” a spus el, punând în cuvinte gândul care era, fără îndoială, în mintea multora dintre noi. Sunt convinsă că ne‑a motivat pe toți să ne mobilizăm – să umplem într‑un fel golul lăsat de Roy. Să alergăm mai din greu, să trăim mai din plin, cu mai mult scop în viață.
În timp ce mergeau cu bicicleta în acea duminică după-amiază, Roy și soția lui trecuseră pe lângă o casă pe care fuseseră pe cale să o cumpere când s‑au mutat în oraș. Soția era înainte, și‑a întors privirea în spate și l‑a întrebat: „Crezi că ar fi trebuit să alegem casa asta?”
Câteva minute mai târziu s‑a produs accidentul iar soțul ei zbura prin aer în timp pe camionul a părăsit locul accidentului în viteză. Ea a alergat la el dar și‑a dat seama că s‑a dus. Însă în clipa respectivă se bucuraseră de soarele acelei zile minunate. „Nu, iubesc casa noastră”, îi răspunsese el, acelea fiind ultimele lui cuvinte. „Nu am niciun regret”.
- Vezi 2 Timotei 4:6-7 ↑