Anul trecut Ziua Tatei a coincis cu ziua de naștere a tatălui meu. El a murit în 2002 când avea 57 de ani, după aproape 28 de ani în scaun cu rotile, când o mașină a căzut pe el în timp ce o repara. La scurt timp după accident L‑a primit pe Iisus în inima sa, ceea ce i‑a schimbat complet viața: n‑a mai luat heroină sau alte droguri, și nu a mai făcut furtișaguri sau alte chestii ilegale ca să‑și susțină obiceiurile. Așa și‑a salvat și căsnicia, care se destrăma. S‑a hotărât să‑și dedice restul vieții să‑i ajute pe alții care se chinuiau și ei, și, în ciuda accidentului său, a rămas consecvent dedicării sale până a murit. Sunt recunoscător că mi‑a fost tată și pentru exemplul care mi‑a fost mie și tuturor celor pe care i‑a cunoscut.
Cu câțiva ani în urmă am citit un sondaj în care au găsit că numitorul comun al educației oamenilor de succes este că părinții au citit cu ei și le‑au insuflat plăcerea cititului. Una dintre cele mai timpurii amintiri ale mele este când citeam cu tata, ceea ce se întâmpla aproape în fiecare seară înainte de culcare. Tata nu se ferea de lacrimi când citea ceva ce‑l emoționa. Pe lângă poveștile copilărești și cele clasice, citea din nou și din nou cele patru Evanghelii. A lăsat un impact puternic în viața mea încât îmi amintesc și acum pe de rost unele părți mari din Evanghelii și, cel mai important, sunt sigur că au devenit parte din sufletul meu.
Îmi amintesc că făceam mult autostopul cu tata fiindcă el nu conducea, iar pe vremea aceea transportul în comun nu era prea adaptat nevoilor celor în căruț cu rotile. Străinii îi închideau căruțul și îl puneau în portbagaj, apoi eu mă așezam pe locul din spate și ascultam conversația adulților. Tatei îi plăcea să își spună povestea vieții și cum l‑a salvat Dumnezeu și cum i‑a schimbat viața. De cele mai multe ori nu apuca să spună prea multe înainte să ajungem la destinația noastră așa că șoferii trăgeau pe dreapta ca să continue să vorbească. De obicei ajungeau să se roage cu tata să‑L primească pe Iisus. Nu m‑am plictisit niciodată să‑l aud pe tata vorbind despre viața lui și despre iubirea și puterea lui Dumnezeu de a transforma viețile fiecăruia dintre noi, indiferent cât de triști sau pierduți suntem. Deși îmi lipsește tata, recunosc că el este unul dintre motivele principale pentru care mi‑am dedicat viața să‑i ajut pe alții să‑L găsească pe Iisus.