Povestea băiatului care şi-a dat prânzul ucenicilor pentru a-l împărţi cu mulţimile este bine cunoscută. 1 Iisus a luat cele două pâini şi cinci peşti, a binecuvântat mâncarea care s-a înmulţit în mod miraculos şi mii de oameni înfometaţi au fost săturaţi. Cine a fost acest băiat? Cum îl chema? Cum o chema pe mama mult grijulie care i-a pus pachetul de mâncare? Nu ni se dau aceste detalii.

Eroi necunoscuţi realizând discret fapte simple de bunătate stau la baza multor miracole de eliberare, vindecare şi suplinire a nevoilor. Gândeşte-te la oamenii care şi-au purtat prietenul paralizat cu patul; au fost atât de dornici să-l aducă înaintea lui Iisus ca să îl vindece încât au desfăcut o parte din acoperiş ca să-l aducă în încăperea aglomerată. 2

Oamenii care au purtat trupul fiului văduvei s-au oprit în linişte la porunca lui Iisus şi au fost martorii învierii tânărului. 3 Şi nu-i putem uita nici pe prietenii sutaşului care, în numele lui, au dus mesajul lui Iisus, cerându-i vindecarea slujitorului devotat al sutaşului. La întoarcerea lor l-au găsit pe acesta vindecat. 4

Aceşti oameni fără nume au arătat bunătate, de multe ori peste cerinţa datoriei. Nu este menţionat despre ei să fi primit mulţumiri sau vreo răsplată. Bunătatea lor a fost din inimă.

Probabil că ai ghicit care este subiectul acestui exerciţiu spiritual: încearcă în săptămâna care urmează să faci ceva bun pentru cineva – un coleg, un prieten, un membru al familiei, sau un străin – fără ca să spui cuiva ce ai făcut sau fără să te aştepţi la ceva în schimb. Chiar mai mult, încearcă să faci lucrul acesta în fiecare săptămână. Poate că nu vei observa un miracol deosebit, însă vei aduce un zâmbet pe faţa cuiva.


  1. Vezi Ioan 4:1-3.
  2. Vezi Luca 5:18-25.
  3. Vezi Luca 7:11-15.
  4. Vezi Luca 7:1-10.