Un lucru care pare unic Bibliei este că toți „eroii credinței” – cu excepția lui Iisus, bineînțeles – au fost bărbați și femei pe departe perfecți. După cum e vorba, erau „cu bube și toate cele”. Mie îmi place istoria și dacă citești multe dintre însemnările istorice sau literatura antică, se pare că eroii sunt vedete. Defectele lor, dacă au avut, se pare că au fost editate. Însă nu același lucru este cu eroii din Biblie. Eu cred că prezentarea cu bube și toate cele dă o mai mare credibilitate Bibliei.

Mă încurajează cel mai mult când citesc despre cei mai apropiați ucenici ai lui Iisus, când El era pe pământ. Să începem cu Petru. Privit în mod tradițional ca șeful apostolilor, Petru s‑a dezis de Iisus tocmai în noaptea când El avea cel mai mult nevoie, fiindcă era judecat și condamnat la moarte. Și nu doar o dată, ci de trei ori. „Atunci el a început să se blesteme și să se jure: ʼNu cunosc pe omul acesta despre care vorbiți!ʼ ” (Marcu 14:71). Blestemând și jurând? Nu prea sună a comportament de om sfânt.

Ioan se numește pe sine, în Evanghelia sa, „ucenicul pe care Iisus îl iubea” (Ioan 21:20) însă Marcu povestește de un incident care nu‑l pune într‑o lumină prea bună pe Ioan și pe fratele lui, Iacov:

„Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Iisus și i‑au zis: ʼÎnvățătorule, am vrea să ne faci ce‑ți vom cereʼ. El le‑a zis: ʼCe voiți să vă fac?ʼ ʼDă‑ne să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Taʼ ” (Marcu 10:35-37). Iar Matei, povestind de același incident, spune: „Cei zece, când au auzit, s‑au mâniat pe cei doi frați” (Matei 20:20-24).

Nu era prima oară când ucenicii s‑au certat între ei despre care să fie primul. „Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Iisus i‑a întrebat: ʼDespre ce vorbeați unul cu altul pe drum?ʼ Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare” (Marcu 9:33-34).

Apoi este Matei, vameșul. Vameșii colectau taxele și erau priviți ca ticăloși. Romanii instituiseră sistemul de taxare ca să strângă bani de la teritoriile cucerite. Ei licitau dreptul de taxare celui care oferea cel mai mult, care promitea să aducă anual suma respectivă de bani visteriei imperiale.

În realitate, acești vameși erau liberi să colecteze oricât de mult puteau și să țină surplusul pentru ei. Ei puteau decide cât de mult să taxeze. Era un sistem dur și incorect care îi subjuga pe cei săraci. Unele dintre marile nume ale Romei, precum Brutus și Casius, care au conspirat să‑l omoare pe Cezar, erau proprietari de astfel de firme de taxare – deși le conduceau prin alții, căci, tehnic, romanilor nu le era permis să se ocupe cu astfel de afaceri josnice.

Deci Matei a făcut parte din această afacere, probabil ca subcontractant. Se pare că avea un loc preferat la porțile orașului unde putea colecta taxe de la toate bunurile care intrau și ieșeau. În ochii evreilor pioși, afacerile sale financiare cu neamurile îl făceau chiar impur din punct de vedere ritualic. El nu era un membru de vază al societății evreieși.

Iar ceilalți apostoli? Andrei, Tadeu, Filip și Nataniel (zis Bartolomeu) de‑abia dacă apar în cele patru evangheii, dar știm că altul – Simion – fusese membru al unei fracțiuni de zeloți revoluționari violenți care juraseră să răstoarne ocupația romană și pe marionetele lor de conducători. Apoi, bineînțeles, faima lui Toma care s‑a îndoit de învierea lui Iisus. Fără să mai menționăm de Maria Magdalena, din care Iisus scosese șapte demoni (Luca 8:2) – deși ea fusese prima căreia Iisus i s‑a arătat după învierea Sa.

Și cum rămâne cu eroul din Faptele Apostolilor? Pavel a fost un fariseu convertit care, după cuvintele sale, mai înainte: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13).

Însă acești ucenici – oameni simpli care au devenit extraordinari datorită credinței și loialității lor față de Iisus – sunt unii dintre eroii și eroinele mele. Ei sunt o inspirație pentru mine deoarece, în ciuda slăbiciunilor lor umane, au fost credincioși chemării lui Dumnezeu și au făcut lucruri minunate pentru Dumnezeu și pentru ceilalți oameni. Și, prin harul lui Dumnezeu, putem și noi să fim credincioși Lui și chemării Sale pentru viețile noastre.