Am citit un articol de la un life coach despre mitul „vieții echilibrate”. El spunea că așteptarea de a putea jongla perfect cu somnul, munca, joaca, exercițiile fizice, intimitatea, timpul de calitate cu copiii și orice altceva ne aduce fiecare zi este ridicol și imposibil. Când am citit asta a fost ca și cum o lumină s‑a aprins în sufletul meu și am înțeles de ce nu pot atinge niciodată, și mai puțin să mențin, această idee evazivă de „viață echilibrată”. Este, într‑adevăr, un țel ridicol și imposibil!
Echilibrul nu înseamnă să împarți cele 24 de ore în părți perfect egale pentru fiecare categorie. Echilibrul este mai dinamic și mai intenționat, să adaugi puțin într‑o parte și să iei puțin din alta, astfel încât nevoile să fie împlinite și condițiile să nu devină toxice. Este diferit pentru fiecare om și diferit în fiecare perioadă din viață.
Am ajuns să realizez că înțelepciunea să știu cum și când mă va face să am mereu nevoie de Iisus. Nu voi avea niciodată viața atât de eficientizată și de organizată încât să nu mai am nevoie de perspectiva Lui atunci când îmi stabilesc prioritățile. Nu spun „nu” organizării. Eu muncesc între anumite ore, nu aleg să plătesc sau nu facturile, și există o anumită ierarhie de priorități care nu sunt negociabile, cum ar fi:
- Credința: timpul cu Iisus, să las Cuvântul lui Dumnezeu să îmi călăuzească viața
- Familia: căsnicia și copiii
- Finanțele: munca, să mă țin pe linia de plutire
- Sănătatea: somnul și exercițiile fizice, mâncarea sănătoasă
- Prietenii: comunitatea din jurul meu, de la biserică, prietenii și vecinii, să fiu atent la nevoile comunității
- Distracția: poate include lucruri mari sau mărunte și ar trebui să apară în toate celelalte, dar trebuie să aibă și un timp dedicat aparte.1
De când copiii mei erau mici mi‑am pus următoarea întrebare: Care sunt lucrurile importante? Și cum este când facem totul bine?
Spre exemplu, când eram foarte ocupați și ne concentram pe mutare, sau pe munca noastră, iar copiii nu primeau atâta atenție ca de obicei, mă întrebam frecvent: „Sunt ei fericiți? Se simt în siguranță și stabili?” Dacă răspunsul era da, atunci știam că suntem bine. Iar dacă răspunsul era nu, atunci trebuia să ne schimbăm prioritățile.
Dacă eu și soțul eram foarte ocupați și nu petrecem la fel de mult timp împreună ca de obicei, mă întrebam dacă suntem încă fericiți unul cu celălalt. Dacă răspunsul era da, atunci eram bine. Dacă răspunsul era nu, trebuia să facem niște ajustări.
Dacă puteam să‑mi liniștesc sufletul, iar Cuvântul lui Dumnezeu încă vorbea inimii mele, atunci știam că legătura mea cu Iisus era bună. Dacă nu eram calmă iar vocea stresorilor era mai puternică decât liniștea promisă de El, atunci știam că trebuie să‑mi schimb prioritățile.
Nu încerc să scriu o carte aici. Ideea mea este că „echilibrul” nu este scopul. Scopul este să faci ce trebuie, atunci când trebuie, ceea ce implică o centrare și un sens al prioritizării mai profunde.
Iisus este un foarte bun exemplu în acest sens. Dacă privești în Evanghelii vei vedea că El nu se concentra pe același lucru în fiecare zi. Uneori se concentra pe predică și pe vindecarea mulțimilor. Alteori se ducea undeva să fie singur și să se roage. Alteori o singură persoană era centrul atenției Lui. Nu făcea mai multe lucruri odată, cu liste și bife. Privea nevoia care îi ieșea în cale, se concentra asupra ei și avea încredere în Tatăl Său pentru ceea ce avea nevoie de la o zi la alta.
- Pentru mai multe informații, vezi What really Works: Blending the Seven Fs for the Life you Imagine¸de Paul Batz și Tim Schmidt. ↑