După cum M‑a trimis Tatăl pe Mine, așa te trimit și Eu pe tine. Te trimit într‑o lume rănită, îndurerată, suferindă, în singurătate și în nevoie ca să‑i poți da acestei lumi pierdute și singuratice ceea ce ți‑am dat Eu ție. Să dai fără plată dragostea, compasiunea și înțelegerea Mea celor care au cu atâta disperare nevoie de ele.
Oriunde ai fi și în orice situație te‑ai afla, există oameni în preajma ta care au nevoie de dragostea Mea. Eu doresc să le dau nu doar viața veșnică, cât și o viață mai abundentă aici și acum – iubire, pace, înțelegere și împlinire. Doresc să le transform viețile, atât viața lor pe pământ, cât și viața de după.
Cuvintele tale prietenești și cu compasiune demonstrează dragostea și preocuparea Mea pentru ei și că doresc să fiu prietenul lor pentru totdeauna. Pentru cei care au foarte puțini prieteni loiali, simpatia și înțelegerea ta le atinge inima. Pacea ta, încrederea ta și siguranța ta în mijlocul furtunilor vieții sunt lucrurile după care ei tânjesc. Dragostea adevărată pe care o văd la tine este precum focul din șemineu într‑o noapte friguroasă de iarnă.
Oricine poate influența pe alții, și când influențezi în bine, atunci acea persoană influențează la rândul ei pe alții în bine, și tot așa se propagă dragostea Mea.