Cât de repede a venit din nou Crăciunul! Zilele, săptămânile și lunile parcă au zburat și am sfârșit prin a fi atât surprins cât și resemnat că am ajuns la un alt sezon de Crăciun. Nu că nu mi‑ar plăcea Crăciunul! Iubesc colindele în familie, bucuria urările și faptul că le pot împărtăși în mod imparțial atât familiei cât și străinilor.
Și totuși exact acel sentiment familial îmi poate fura bucuria, dacă nu sunt atent. Am sfârșit prin a lua planurile de anul trecut, am făcut câteva ajustări și le‑am pus pe calendarul acestui an. Dacă mă asigur să fac asta și asta, să îmi amintesc de asta și asta, să organizez asta și asta, atunci lucrurile vor merge bine.
Dar stai. Când a ajuns „bine” să fie obiectivul meu? Când este un țel suficient doar „să treci”? Mă pregătesc sufletește pentru orele lungi, pentru zilele aglomerate și pentru „bucuria” obligatorie, sau mă alătur din suflet la sentimentul de iubire plină de bucurie? Sunt rușinat să mărturisesc că da. Așa că anul acesta vreau să reaprind Crăciunul.
Ce a fost primul Crăciun? Dacă ar fi să spun într‑un singur cuvânt, cred că aș spune „dovada”. De ce?
Nașterea lui Iisus Hristos în această lume a muritorilor a fost dovada supremă că suntem iubiți. A fost dovada că te poți încrede întotdeauna în promisiunile lui Dumnezeu și că capacitatea Lui de a schimba istoria nu are asemănare. Prin Fiul Său, sub forma unui bebeluș neajutorat, în acel prim Crăciun, Dumnezeu a arătat că este stabil, demn de încredere și se îngrijește mereu de noi. A dovedit și că este dispus să facă orice să ne aducă în familia Sa. Nașterea lui Iisus a fost primul pas spre renașterea noastră, iar prin aceasta Dumnezeu a spus: „Pentru Mine, tu esti valoros!”
Atunci, cum să sărbătorim noi acest eveniment uimitor? Cu mâncare, cântece, jocuri, cadouri, prieteni, familie, râsete, amintiri și atenție la detaliu? Da, absolut, fiindcă „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus”. 1
Dar și mai mult, să ne bucurăm de sentimentul Crăciunului ca și cum ar fi primul nostru Crăciun. Să urmăm steaua strălucitoare în inimile noastre, nu către un staul fizic ci către cel care este cu noi în orice loc. Să îngenunchem în fața minunatului Mântuitor, aducând ceea ce El dorește cel mai mult – timpul, reverența, atenția și dragostea noastră.
Să‑L facem mândru sărbătorind nu doar ziua Lui din prezent, dar și viețile noastre cu El pentru totdeauna. Acest lucru este mai mult decât „bun”. Este fabulos.
- Iacov 1:17 ↑