Ce poți să faci când furtunile vieții sunt mai mari decât tine, când vântul și valurile îți lovesc speranțele și visurile și te lasă sfărâmat, până într‑acolo încât să simți de parcă te‑ai izbit de un perete și nu știi încotro s‑o apuci?
Viața are tendința să ne aducă în situații în care nu alegem noi bătălia, însă ne alege ea pe noi! Astfel de experiențe ne pun de obicei să alegem – să luptăm pentru victorie, pentru o rază de speranță, pentru credința că putem învinge, sau să renunțăm cu amărăciune, în deprimare, mânie sau disperare.
Cu ceva ani în urmă, din senin, unul dintre fiii noștri a fost diagnosticat cu leucemie – o lovitură care m‑a adus la limită. După aproape doi ani de chimioterapie a venit concluzia doctorilor că tratamentul nu este eficient și că fiul nostru pierdea bătălia cu leucemia. I‑au mai dat șase săptămâni de trăit. Avea 16 ani.
„Cu timpul vă veți găsi alinarea”, ne spuneau. „Gândiți pozitiv”. „Încercați să stați ocupați”. „Găsiți pe cineva cu care să vorbiți”.
Știam că toate aceste sfaturi sunt bine intenționate, dar mi‑am dat seama că dacă continui pe autopilot, să muncesc din greu sau să‑mi reprim emoțiile, nu mă va ajuta. Doar când am recunoscut că nu sunt suficient de puternică să‑mi vindec durerea am întrerupt spirala descendentă de gânduri autodistructive și a început să se vadă o rază de speranță la orizontul disperării mele.
M‑am pus în genunchi și i‑am cerut lui Dumnezeu o strategie, un plan tangibil care să mă ajute să depășesc momentul. Atunci s‑a ridicat, în sfârșit, ceața și am început să copiez în jurnalul meu promisiuni din Biblie, sau să mi le lipesc pe oglindă.
A durat ceva dar până la urmă am reușit să simt efectul vindecător al Cuvântului lui Dumnezeu și să văd lucrurile într‑o lumină nouă. A reapărut speranța și chiar am început să găsesc ocazii în dificultăți și pierderi, cum ar fi darul compasiunii pentru alții care suferă pierderi. Cred că această vale, și altele asemenea, mi‑au întărit credința și m‑au adus cu un pas mai aproape de felul în care dorea Dumnezeu să fiu.