Mulți fac greșeala să considere Capul Bunei Speranțe cel mai sudic punct al continentului african. De fapt, punctul unde se întâlnesc Oceanul Atlantic și cel Indian este la 150 km mai la sud, însă această confuzie s‑a păstrat atâtea secole fiindcă zona este inaccesibilă și înfricoșătoare. Deși încercările de a merge în jurul Africii datează dinaintea perioadei creștine, prima încercare reușită (documentată) este a marinarului portughez Bartolomeu Dias în 1488. (Secretul a fost să navigheze mult în larg în loc să se țină aproape de coastă.)
Se spune că inițial Diaz a numit zona Capul Furtunilor, însă regele Portugaliei a schimbat numele după cum îl știm noi acum, fiindcă reprezenta speranța unei rute noi înspre est.
Moartea, odată „capul furtunilor” unde viața și speranțele eșuau, a fost cucerită de Iisus când a înviat din morți în dimineața Paștelor. Când Maria Magdalena și alte două femei au venit la mormântul în care fusese înmormântat Iisus, era încă întuneric. Nu știau cum vor muta piatra ce închidea mormântul și cum vor încheia procesul de îmbălsămare al trupului lui Iisus. Însă, spre surprinderea lor, când au ajuns la mormânt piatra era dată la o parte … însă trupul dispăruse.
Maria a început să vorbească cu un străin în grădină și, la primul lui cuvânt, întunericul ei s‑a transformat în lumină: „Maria”. I‑a recunoscut vocea. Totul era confuz, uimitor, de necrezut și totuși, Iisus era viu!
Datorită învierii lui Iisus, asemănător exploratorilor secolului XV, putem vedea și noi dincolo de „Capul Furtunilor” la speranța Raiului și a vieții veșnice cu Dumnezeu. Acest Iisus viu este în continuare cu noi și ne promite: „Pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi”.1 Aceasta este esența credinței noastre și motivul pentru care noi sărbătorim luna aceasta Paștele.
- Ioan 14:19 ↑