Pe când aveam șase ani mi‑am pus dorință de Anul Nou să mă mut la munte. Vizitasem de Crăciun cu familia niște rude care trăiau la munte și fusese prima oară când trăisem magia zăpezii abundente.
Începând de la acel Crăciun și până prin ianuarie m‑am rugat cu ardoare ca familia mea să se mute. La început eram încrezător că lucrul acesta se va întâmpla curând, dar odată ce a trecut și februarie și martie, mi‑am dat seama că mutarea nu se va întâmpla prea curând. Până la urmă am trecut peste aceste idei copilărești dar am rămas în minte cu o întrebare: De ce nu mi‑a răspuns Dumnezeu la rugăciune?
Acum îmi dau seama că Dumnezeu răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre dar nu o face întotdeauna imediat sau exact cum dorim sau cum ne așteptăm de la El să o facă. Uneori El răspunde cu „da”, alteori cu „nu” și alteori cu „așteaptă”.
Copiii văd ceva în magazin sau ceva ce au colegii lor de clasă și sunt convinși că lucrul acela îi face fericiți și se roagă ca Dumnezeu să li‑l dea. Unii dintre noi încă avem această mentalitate și ne purtăm de parcă Dumnezeu ar fi Moș Crăciun, bifând lista noastră de dorințe.
Dumnezeu nu răspunde unor rugăciuni așa cum ne dorim noi, sau cum ne așteptăm ca El să răspundă, fiindcă știe că lucrul pentru care ne rugăm nu este chiar bun pentru noi sau pentru alții. Alteori poate că Dumnezeu ne‑a răspuns dar nu ne‑a plăcut felul cum a făcut‑o. Dacă deja știm ce vrem și îi cerem lui Dumnezeu să ni‑l dea însă planul nostru nu corespunde cu ceea ce știe El că este cel mai bine, atunci El face ceea ce este mai înțelept și mai iubitor să nu ne dea ce cerem.
Cum rămâne cu mine? În anii următori acelei rugăciuni de copil care părea că nu și‑a primit răspuns m‑am bucurat totuși de multe ierni cu zăpadă în alte țări și în alte împrejurări. În situația mea se pare că Dumnezeu mi‑a răspuns cu „Da, la vremea potrivită”.