Becky era o colegă cu care stăteam în bancă în clasa a V-a, acum 50 de ani în urmă. Dimineața asta ceva mi‑a amintit de ea, iar un lucru a dus la altul și m‑au copleșit amintirile. Mi‑am amintit zâmbetul ei și felul ei plăcut de a fi în ciuda durerilor fizice și psihologice pe care le‑a resimțit. Vezi tu, știa că viața ei nu va fi ca cea a colegilor ei fiindcă avea paralizie poliomielitică.
Mi‑am amintit cum se ridica sprijinită de protezele ei scârțâitoare și se chinuia la fiecare pas. Mă minunam cum putea face față. Eu aveam toate membrele funcționale și sănătate bună toată viața mea. Familia mea de clasă mijlocie era stabilă și nu duceam lipsă de nimic din ceea ce aveam nevoie – și totuși, uneori eram mai puțin recunoscător ca ea. Privind în urmă pot spune că eram cam răsfățat.
În ciuda chinurilor sale, Becky era mereu pozitivă și își păstra credința în Hristos. Spiritul ei vesel a fost pentru mine ca un dar care mi‑a vorbit din plin.
Până la mijlocul secolului XX poliomielita era o problemă foarte reală care putea afecta pe oricine. Președintele american Franklin Delano Roosevelt a fost paralizat de la brâu în jos din cauza poliomelitei. La apogeu, prin 1940-1950, poliomielita a paralizat sau a ucis peste jumătate de milion de oameni din întreaga lume.* În ultimii zeci de ani poliomielita a fost aproape eradicată însă, din păcate, a fost din nou detectată recent în unele locuri unde dispăruse.
Deși mai este mult de muncă pentru eradicarea completă a acestei boli oribile, este încurajator de știut cât de mult progres s‑a făcut. Îmi dă credință că putem trece și peste dificultățile de acum precum pandemia de Covid-19, schimbările climaterice, lipsurile energetice și alte provocări care ar mai putea să apară. Și chiar dacă trebuie să îndurăm tragedii, ne putem aminti și ne putem inspira de la suflete curajoase precum Becky, care a îndurat și și‑a păstrat credința prin toate.