Dă mai departe

Recent am citit despre mișcarea „Dă mai departe”.  Cel mai mult m‑a impresionat cât de simplă este această filozofie. Cu toate acestea, este de obicei dificil să fii altruist și să ajuți doar pentru că ai fost și tu ajutat, sau ca să continui această inițiativă.

Eu personal am avut de multe ori nevoie de ajutor, iar cineva s‑a găsit să mă ajute. Când aveam 19 ani a trebuit să plec din India, după ce lucrasem acolo vreo 2 ani ca voluntară, și am fost foarte tristă. Mi‑a plăcut munca cu copiii defavorizați, cu cei surzi și cu împărțirea de ajutoare. Nu mi‑a fost ușor să îmi fac bagajul. Adunasem multe lucruri, iar avioanele au o limită de bagaje, așa că m-am străduit să îmi împachetez necesarul într‑o valiză mare, o geantă de mână și chitara.

Ajunsesem în aeroportul din New Delhi cu trei ore înainte de îmbarcare și cu inima grea; eram tristă că trebuia să plec, tristă că trebuia să îmi iau la revedere de la lucrurile și oamenii pe care am început să‑i îndrăgesc.

Sunasem înainte și am fost informată că bagajul meu putea avea 32 kg, iar chitara putea fi considerată bagaj de mână suplimentar. Dar când am ajuns la ghișeul de îmbarcare, doamna de acolo mi‑a spus că la zborul meu se permiteau doar 23 kg, iar chitara nu era considerată bagaj de mână. Mi‑a spus că și micuțul meu bagaj de mână era prea greu.

Eram blocată. Nu îmi permiteam să plătesc pentru greutatea în plus și nu îmi venea să cred că acum îmi spuneau ceva diferit față de atunci când m‑am informat la biroul lor.

Am cerut să vorbesc cu directorul. În timp ce așteptam, am observat că acesta era foarte supărat; vorbea intens cu trei oameni iar eu am știut că am picat într‑un moment nepotrivit. M‑am rugat cu disperare ca Dumnezeu să facă ceva, fiindcă nu știam ce altceva să fac. Prietenii care mă aduseseră cu mașina la aeroport plecaseră deja și nu știam cum să procedez cu hainele în plus și cu chitara, dacă nu puteam să le iau cu mine.

Directorul m‑a întrebat din scurt ce doresc. Am încercat să‑i explic cât mai clar problema mea și l‑am întrebat dacă ar putea să nu mă taxeze pentru greutatea suplimentară, fiindcă nu îmi permiteam să plătesc. Dar el a refuzat să‑mi acorde o excepție și mi‑a spus că dacă nu plătesc atunci opțiunile mele ar fi să îmi pierd zborul sau să îmi arunc „surplusul” la gunoi.

Vă imaginați cum m‑am simțit. Eram devastată. Indignată. Frustrată. Mă întrebam de ce mi se întâmpla așa ceva. Nu era vina mea că biroul de informații îmi dăduse informația greșită. Credeam că era simplu pentru director să facă o excepție, mai ales fiindcă îi explicasem cum am lucrat voluntar timp de doi ani pentru oamenii țării sale.

Atunci cineva m‑a observat și m‑a întrebat ce problemă am. I‑am istorisit toată situația mea, de la motivul șederii mele în India până la dificultatea din prezent. I‑am explicat și că vorbisem deja cu directorul, dar că acesta nu era dispus să mă ajute.

Acest domn, am aflat mai târziu, lucra pentru o altă companie aeriană și îl cunoștea pe director. S‑a dus personal să vorbească cu directorul  să mă lase în avion cu greutatea suplimentară, dar acesta i‑a răspuns că are alte probleme mai mari de rezolvat.

Domnul părea însă gânditor în legătură cu situația mea și îmi spuse: „Voi plăti eu pentru greutatea suplimentară. Și eu merg cu acest avion și ar fi păcat să îl pierzi, după tot ce ai făcut pentru poporul meu!”

Eram șocată, ușurată și foarte recunoscătoare.

În timpul călătoriei am stat lângă acest domn, iar el mi‑a povestit că în tinerețe, cam pe când avea vârsta mea, a fost și el într‑o situație asemănătoare. Cineva îl întrebase dacă avea nevoie de ajutor. El i‑a explicat dificultatea iar domnul de atunci i‑a plătit biletul de tren și i‑a spus să facă și el la fel pentru altcineva.

Când m‑a văzut pe mine învârtindu‑mă îngrijorată prin aeroport i‑a părut rău de mine fiindcă și el avea trei fete. Una chiar era în drum spre Marea Britanie în ziua aceea și s‑a gândit cum s‑ar fi simțit ea dacă ar fi fost blocată ca și mine și ar fi avut nevoie de ajutor; și de aceea s‑a hotărât să mă ajute.

I‑a dat un sentiment plăcut că m‑a ajutat fiindcă returnase ajutorul primit în tinerețe și fiindcă știa că așa este bine să procedeze. Mi‑a spus că știa că Dumnezeu ne vede mereu și că, dacă fetele lui ar fi avut probleme, atunci Dumnezeu ar fi făcut ceva și pentru ele.

Acest domn a dat mai departe ajutorul primit, mi‑a salvat ziua și mi‑a influențat viața. De atunci m‑am străduit și eu să ajut și să dăruiesc oamenilor. Știu că așa trebuie să procedez, dar o fac și datorită ajutorului primit de mine de la altcineva. Noi dăruim din inimă și dăm mai departe bunătatea care ni s‑a arătat nouă.