Un prieten l‑a întrebat odată pe managerul unui supermarket dacă i s‑a întâmplat vreodată să încaseze un cec fals. „Niciodată,” a răspuns acesta, „pentru că eu nu mă uit la cec, ci mă uit la om. Dacă pot avea încredere în om, atunci pot avea încredere şi în cecul lui.” Iată o lecţie bună despre credinţă!
În Evrei 10:23 ni se spune: „credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”. Cine a dat toate acele promisiuni din Cuvântul lui Dumnezeu? Dumnezeu însuşi. Deci, priveşte la Cel care a făcut acele promisiuni şi nu te vei mai îndoi de ele. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Împrieteneşte‑te, deci, cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire”.1.
A‑L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a fi sigur că El îşi onorează promisiunile. Avraam L‑a cunoscut pe Dumnezeu şi de aceea „el nu s‑a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui… deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească”.2
Unii privesc credinţa ca pe ceva plin de mister şi greu de atins. Alţii consideră credinţa un dar din naştere pe care unii îl au din abundenţă, iar alţii nu. Ambele idei sunt greşite.
Dumnezeu a dat fiecărui om o măsură de credinţă3 însă mulţi nu‑şi folosesc credinţa. Iar dacă nu ţi‑o foloseşti, credinţa slăbeşte, precum muşchii atunci când nu sunt folosiţi. Trebuie să‑ţi exersezi credinţa ca să ţi‑o întăreşti.
Credinţa se detaşează de toate cele cinci simţuri umane ale noastre şi totuşi merge pe aceleaşi principii. Credinţa este cea care ne dă dovada adevărurilor spirituale, tot aşa cum cele cinci simţuri ale noastre ne dovedesc lucrurile fizice. La fel cum acceptăm mesajele primite de la cele cinci simţuri ale noastre, tot aşa trebuie să acceptăm şi ce ne spune credinţa noastră. Atunci, credinţa face ca lucrul respectiv să se întâmple, iar el devine pentru noi realitate. „Facă‑ţi‑se după credinţa ta”.4
Crede‑L pe Dumnezeu pe Cuvânt. Când treci prin încercări şi probleme, în loc să le laşi să crească, ia‑ţi Biblia, găseşte o promisiune şi cere ca acea promisiune să se împlinească, în numele lui Iisus. Iată aici o promisiune care mă depăşeşte să o înţeleg, însă am folosit‑o de multe ori: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”.5 Şi încă una: „Cheamă‑Mă, şi‑ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti”.6 Nu‑i de mirare că Scriptura descrie aceste promisiuni ca fiind nespus de mari şi preţioase şi spune că, prin ele, putem deveni „părtaşi firii dumnezeieşti”.7