Eu am crescut într‑o familie de creștini, dar în adolescență, fiind copleșită de problemele lumii, am început să îmi pun la îndoială credința. Dar la 18 ani prietenul meu de atunci era un credincios puternic. Am avut niște discuții despre credință iar el a fost atât de sincer că am început să‑mi pun la îndoială îndoielile.
Într‑o zi, mi‑am luat Noul Testament, am mers într‑un parc mare din oraș și am stat lângă un lac. Am început cu începutul, cu Evanghelia după Matei. Când am ajuns la Predica de pe munte, am fost șocată! Erau aceleași principii după care doream și eu să trăiesc; dar nu le văzusem scrise atât de clar niciunde altundeva.
Am continuat să citesc toată după-amiaza, Evanghelie după Evanghelie. Era ca într‑un film, când cineva este așa de concentrat că totul în jur dispare. M‑am transpus pe drumurile acelea prăfuite din Galileea, în satele pescărești, în templu și am fost unul dintre ucenicii lui Iisus, dornică să aud și să văd ce avea El de spus sau ce urma să facă.
Se lăsase seara pe când eu citeam ultimul capitol din Evanghelia după Ioan. Am mers spre casă transformată și tot ce doream era să aflu cum puteam trăi ceea ce ne‑a învățat Iisus. După câteva luni El mi‑a arătat misiunea vieții mele și de atunci mă străduiesc să mi‑o împlinesc pe cât de bine pot.
Cea mai importantă descoperire pe care o poate face un om este să‑L descopere pe Iisus! Cineva spunea că cititul Bibliei este ca și cum ne citim propria poveste, fiindcă și noi facem parte din acea poveste, fiindcă are loc în viețile fiecăruia dintre noi. Cel mai bun lucru este că, cu Iisus în inimile noastre, știm că povestea are un final foarte fericit!