O parte din povestea de Crăciun care m‑a fascinat mereu a fost vizita magilor.

Singura evanghelie care îi menționează pe acești magi misterioși este Evanghelia după Matei, iar el dă doar câteva informații sumare și că i‑au adus în dar aur, tămâie și smirnă.1

Ni se spune că au venit din răsărit, ceea ce este un termen foarte general. Puteau veni mai de aproape, din Mesopotamia, sau mai de departe, de pe unde azi este India sau Asia centrală. În general se consideră că au venit din Persia, ceea ce făcea atunci parte din Imperiul Part, inamic al Romei.

Se consideră că trecuseră doi ani de când magii au observat steaua până ce au ajuns în Betleem. Presupunem acest lucru deoarece Irod a aflat de la magi când a apărut steaua, iar în efortul lui de a‑l omorî pe „regele iudeilor” a poruncit uciderea tuturor copiilor din Betleem și din împrejurimi care erau de doi ani sau mai mici.

Să le fi luat magilor doi ani să călătorească din Persia până în Ierusalim? O caravană cu cămile care ar călători direct pe această distanță ar avea nevoie de 25 de zile, deci fie au călătorit foarte încet, sau au mers pe căi mai ocolitoare, sau le‑a luat mult timp până să se pornească în călătorie. Eu presupun că au concurat toate trei elementele, fără să mai menționez faptul că au fost nevoiți să treacă o graniță ostilă, între două imperii care erau regulat în război una cu cealaltă.

Magii persani aveau reputația de a fi cunoscători în stele, dar mă întreb oare cum de au știut că acea stea simboliza că s‑a născut „regele iudeilor”. Nu se menționează niciunde în scripturile iudaice că acest rege special va fi anunțat prin apariția unei stele noi. Oare să fi fost ceva în cărțile lor care menționa acest lucru? Și oare de ce ar fi atât de semnificativă nașterea unui rege dintr‑o împărăție micuță dușmană din vestul lor încât să se simtă motivați să plece într‑o astfel de călătorie lungă și periculoasă ca să‑l vadă? Oare de ce informație secretă aveau cunoștință acești magi?

Matei ne spune că au văzut‑o pe Maria și pe Iosif „în casă”,2 nu în grajd, după cum se obișnuiește a crede. Luca ne spune și el că Maria și Iosif au trăit vieți normale după nașterea lui Iisus. Când Iisus a avut opt zile l‑au dus la circumsis,3 iar când avea 40 de zile l‑au dus în templul din Ierusalim să‑L dedice lui Dumnezeu și să facă ritualul de curățare pentru Maria după naștere.4

Dar cum rămâne cu steaua? În fiecare an citesc despre oameni care vorbesc despre data astronomică a nașterii lui Iisus, încearcă să localizeze vreo cometă, supernovă sau vreun alt eveniment celest care ar corespunde stelei de Crăciun. Mă îndoiesc că vor găsi vreodată vreuna, fiindcă cu siguranță a fost ceva diferit de orice alt corp ceresc. Matei ne spune că magii l‑au observat din locația lor, din est, și că au descifrat ceea ce reprezenta. Dar s‑ar putea să nu‑l mai fi revăzut decât când erau în drum dinspre Ierusalim spre Betleem, ceea ce era cam la o oră depărtare de mers cu cămila. Pe măsură ce magii s‑au apropiat de Betleem, steaua a reapărut și „s‑a oprit deasupra locului unde era Pruncul”. Ce fel de stea apare dintr‑o dată și se oprește deasupra unei case? Mă întreb dacă acea stea era într‑adevăr o stea.

Evanghelia după Luca ne spune de apariția unei lumini foarte puternice pe cer în noaptea nașterii lui Iisus.5 Să fi fost aceasta „oastea cerească” care a luminat atât de puternic cerul nopții încât magii să o fi confundat cu apariția unui nou corp ceresc? Luca spune că după ce au terminat de cântat păstorilor, îngerii s‑au înălțat la cer, iar magii au spus că au văzut steaua că se înalță. Să fi fost aceasta lumina deasupra casei lui Iosif și a Mariei? De ce nu? Îngerii par să fie vizitatori regulați ai acestei familii.6

Iar apoi mai sunt și darurile. Deoarece sunt trei daruri s‑a format tradiția că sunt trei magi. Dar de ce să nu fi fost doi, sau mai mulți. Înțeleg să dăruiești aur, dar de ce tămâie și smirnă? Aceste rășini erau chiar mai scumpe decât aurul și erau adunate din copaci ce cresc, printre altele, în prezentul Yemen.

Iudeii foloseau tămâia și smirna în combinație cu alte plante și le ardeau pe altarul din templu. Acea combinație era atât de specială pentru Dumnezeu încât dacă iudeii o foloseau în casele lor erau exilați. Iată de ce ar avea semnificație ca magii să‑L venereze pe Iisus cu combinația pentru venerarea lui Dumnezeu în templu. Nu sunt sigur la ce le‑ar fi folosit Maria și Iosif. Poate că le‑au vândut când au mers în Egipt să aibă din ce trăi. Trebuiau să‑și plătească cumva acea călătorie.

Deci magii au venit, L-au venerat și după ce au fost avertizați de Dumnezeu că Irod intenționează să‑L ucidă pe Iisus, s‑au întors în țara lor pe un alt drum.


  1. Vezi Matei 2:1-12.
  2. Matei 2:11
  3. Vezi Luca 2:21
  4. Vezi Luca 2:22-24.
  5. Vezi Luca 2:8-13.
  6. Vezi Matei 2:13,19-20.