Olimpiada de vară din 2016 care s‑a ținut la Rio de Janeiro, Brazilia, a avut unele momente cu adevărat excepționale. Atleți din 28 de sporturi și 41 de discipline ne‑au uimit cu talentul, cutezanța, perseverența și prestanța lor fizică și mentală. Totuși, după părerea mea, a existat și un alt aspect al concurenților olimpici care strălucește mai puternic decât medaliile – rolul pe care credința l‑a jucat în viețile și în carierele multora dintre participanți.
Eu sunt un entuziasmat fan al Olimpiadelor. De ani de zile urmăresc Olimpiadele și pot să mărturisesc că la ultimele Jocuri am văzut, mai mult ca înainte, concurenți care să își exprime credința. Iată câteva exemple.
Atleta etiopiană Almaz Ayana a bătut recordul la 10.000 m alergare cu 14 secunde. Realizarea ei a fost atât de uimitoare că a trezit imediat suspiciuni că ar fi trișat. Însă atleta a afirmat cu seninătate: „Dopajul meu este antrenamentul și Iisus. Nimic altceva – sunt curată ca lacrima”.
Povestea înotătorului Michael Phelps este emblematică. Deși a sărbătorit victorii fără precedent la Olimpiadele anterioare, a devenit deziluzionat până la punctul de a se sinucide. În mijlocul acelor gânduri negre un prieten i‑a dat cartea mult aclamată a scriitorului creștin Rick Warren, The Purpose-Driven Life. Atunci și‑a regăsit speranța, iar viața lui a revenit victorioasă pe făgașul cel bun cu o legătură nouă cu Dumnezeu.
Puțini au anticipat o medalie de argint pentru boxerul columbian de categorie ușoară Yuberjen Martínez. Când i s‑a luat interviul, mama lui a explicat că s‑a rugat ani de zile, spunându‑I lui Dumnezeu: „Îți dau acest copil Ție. Fă cu el cum dorești”.
Jamaicanul Omar McLeod a câștigat cursa de 110 m garduri cu un avans bun, strigând „Mulțumesc Iisus!” în timp ce trecea linia de sosire.
Simone Manuel a stabilit un nou record Olimpic la 100 m înot liber. Ea a fost prima afro-americană care a câștigat medalia de aur la concursurile de înot individual. După concurs, ea a mărturisit: „Tot ce pot spune este că e numai meritul lui Dumnezeu”. O altă înotătoare promițătoare care a câștigat câteva medalii de aur este Katie Ledecky. Ea a spus despre credință: „este parte din cine sunt eu”.
Echipa de rugbi din Fiji a câștigat prima medalie de aur din istoria țării lor, învingându‑și cei mai puternici competitori, inclusiv Anglia cu 43 la 7. La sfârșitul jocului echipa a cântat un imn care includea cuvintele „Prin sângele Mielului și Cuvântul Domnului noi am învins”.
De ce ar fi credința atât de importantă în sport? Cred că are de‑a face cu vigoarea, echilibrul, starea de bine și optimismul pe care le aduc. De fapt, lucrul acesta este valabil pentru orice provocare cu care ne confruntăm. Biblia o afirmă; psalmistul o cântă: „Dumnezeu mă încinge cu putere și mă povățuiește pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor”. 1 „Ferice de cei ce‑și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea”. 2 „Puterea este a lui Dumnezeu”. 3
Când ne recunoaștem slăbiciunile și neajunsurile, atunci suntem deschiși să ne primim puterea de la Dumnezeu. „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar și tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc; umblă și nu ostenesc”. 4 Iată ce promisiune minunată pe care o putem revendica înaintea unui concurs! Credincioșii cunosc acest secret. Noi facem tot ce este uman posibil, dăm tot ce suntem în stare, apoi restul este în mâinile lui Dumnezeu. „Calul este pregătit pentru ziua bătăliei dar biruința este a Domnului”. 5
Apostolul Pavel a comparat de multe ori viața de creștin cu o competiție. Este ceea ce noi numim olimpiadele spirituale. „Fraților”, spune el, „eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându‑mă spre ce este înainte, alerg spre tință, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Iisus”. 6
Succesul atleților credinței – sau a oricăruia dintre noi care ne bazăm pe Dumnezeu în activitățile noastre – este în mare parte datorat faptului că noi avem niște țeluri cerești mai înalte, care nu sunt limitate de onorurile pământești. Asta îmi amintește de cuvintele apostolului:
„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu deci alerg, dar nu ca și cum n‑aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și‑l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. 7
„Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”. 8