M‑am urcat în avion să merg acasă după ce am fost în vizită în Toronto, Canada. Un domn a venit și s‑a așezat pe locul de lângă mine, vorbind la iPhone. Am recunoscut accentul lui din Africa de Sud fiindcă fusesem cu un an în urmă acolo la o conferință.

Nu după mult timp am început să conversez cu el, îl chema Andrew, și am vorbit tot restul drumului. Avea o mulțime de povești de spus, iar eu nu am făcut, în mare parte, decât să ascult. Am aflat că avea experiență în aventuri în aer liber pentru întărirea relațiilor de echipă. De câțiva ani ducea grupuri de oameni care erau colegi la locul de muncă, în mare parte șefi, în excursii aventuroase prin sălbăticia Africii de Sud – o experiență care, literal, îi stresa la limită.

Andrew zâmbi povestindu‑mi despre provocările pe care le punea în marea sălbăticie în calea acestor oameni obișnuiți doar cu munca de birou. Confruntându‑se cu situații care îi provocau atât fizic cât și emoțional, ei începeau să fie alt fel de oameni – oameni care începeau să vadă lucrurile altfel și să înțeleagă anumite lucruri despre ei și despre colegii lor pe care nu le văzuseră și nu le înțeleseseră înainte. Apoi, când se întorceau acasă, mulți își reluau munca cu multe probleme semnificative rezolvate.

Mi s‑a părut o idee fascinantă – să înveți lucruri noi despre tine și despre colegii tăi testându‑ți limitele. M‑am gândit că este foarte solicitant să fii în această situație – nu numai de dragul aventurii, de a fi în locuri interesante și captivante, dar și pentru ocazia de a‑i vedea pe alții trăind revelații și transformări.

Nu mi se întâmplă în fiecare zi să vorbesc cu cineva asemenea lui Andrew și m‑am gândit că aș putea primi sfaturi excelente de la el, bazate pe anii lui de experiență în munca cu oamenii din acest unghi interesant.

„În toți acești ani în care ai lucrat să consolidezi echipe de oameni, care crezi că a fost problema cea mai des întâlnită la ei, care a trebuit rezolvată?” am întrebat eu.

„Comunicarea. Aproape tot timpul problema a fost comunicarea.”

„Fiindcă oamenii care muncesc împreună nu își vorbesc suficient?”

„Vorbesc destul! Atât de mult că aproape nimeni nu stă să asculte.”

A fost un moment de revelație și pentru mine. Îmi suna familiar, fiindcă știu că nici eu nu sunt așa de bună la capitolul ascultare pe cât ar trebui. Am spus anterior că în această conversație a noastră eu mai mult am ascultat, asta fiindcă doream foarte mult să aud poveștile lui Andrew. În alte situații însă, nu cred că ascult așa de mult.

Andrew a continuat să‑mi explice că, comunicarea nu este chiar comunicare decât dacă oamenii se înțeleg unul pe celălalt. De cele mai multe ori oamenii cred că comunică fiindcă spun ce simt că trebuie spus, sau au scris ceea ce au simțit că trebuia scris, însă, în realitate, nu știu dacă cealaltă persoană a înțeles. De multe ori celălalt își face o părere complet diferită despre ce voia să spună celălalt.

Ca să afli dacă ai comunicat eficient sau dacă ai înțeles ce îți comunica celălalt, pune întrebări și – ai ghicit – ascultă!

Nu demult am ascultat o prezentare de Peter Kreeft, intitulată „Un lucru este necesar”, care mi‑a confirmat ideea că trebuie să ascult. El a afirmat înțelept: „Nu mulți pot fi oratori grozavi. Însă toți putem fi ascultători grozavi.” Cred că uneori încerc prea din greu să fiu un bun orator și uit că în majoritatea timpului oamenii nu doresc sau nu au nevoie de asta.

Kreeft continuă: „Când ne ascultăm unul pe altul este ceva rar, ceva special. Mereu se întâmplă ceva când ascultăm”. Îmi amintesc de câteva situații când am descoperit ceva uimitor prin simplul fapt că am ascultat. Din păcate, aceste momente sunt cam puține. Puteam să am mult mai multe.

Nu știu dacă este realistic să‑mi pun o rezoluție de anul nou să ascult mai mult, dar încerc să mă concentrez mai mult să găsesc oameni pe care să‑i ascult. De ce aș vrea să mă limitez la doar ceea ce este în mintea mea când pot afla mult și din mințile altora – inclusiv, în special, din mintea lui Dumnezeu.

Mi‑a mai venit un gând referitor la frumusețea ascultării: Există momente în viața noastră – iar acum este un astfel de moment pentru mine – când simțim că nu avem prea multe de oferit. Ne chinuim, poate chiar ne simțim puțin pierduți. Ne dorim să‑i ajutăm pe alții, dar ce am putea spune ca să ajute? Ei bine, poate că există situații în care nu avem ce să spunem ca să ajutăm. Însă oricine dorește să fie ascultat și înțeles. Dacă pot asculta atunci am ceva important de oferit. Mai mult ca sigur că lucrul acesta va fi mai apreciat decât orice aș putea spune.