Coşul de rufe

Mai demult am citit câteva sugestii despre cum să te înţelegi mai bine cu oamenii:

1) Vorbeşte pozitiv.
2) Zâmbeşte.
3) Adresează-te oamenilor pe nume.
4) Fii prietenos şi dispus să ajuţi.
5) Comunică deschis.
6) Să îţi pese de alţii.
7) Fii generos cu laudele, cu încurajarea şi cu aprecierea.
8) Să fii interesat sincer de ceea ce simt ceilalţi.
9) Evită certurile.
10) Fii de ajutor.

[divider icon=”ellipsis-horizontal” style=”none”]

Acestea sunt nişte sugestii grozave, m-am gândit, şi am hotărât să încerc să le pun în practică în viaţa mea de zi cu zi. Nici nu am ştiut că tocmai în următoarea zi voi avea ocazia să fac lucrul acesta – dar nu chiar aşa cum m-am aşteptat.

Soţia s-a supărat pe mine că nu am ajutat-o să ducă coşul cu rufe pe acoperiş. La noi sunt şase etaje ca să ajungi până sus, deci este destul de greu să cari coşul de rufe ude până sus la uscat.

Am încercat să-i explic că l-aş fi cărat dacă mi-ar fi cerut-o, însă ea părea convinsă că încercam să evit în mod voit să o fac. Ce nedrept! Eram supărat şi oricât de mult am încercat, singura sugestie de care îmi aminteam pentru a mă înţelege cu ea era nr. 9) „Evită certurile” – însă era deja prea târziu pentru aceasta.

Mi-am amintit atunci că Iulius Cezar, când era supărat, îşi recita în gând întregul alfabet înainte de a vorbi, însă eu aveam nevoie de mai mult de 26 de litere ca să nu fac sau să nu spun ceva pripit. Apoi mi-am amintit de o poezie „Let it Pass”(„Lasă să treacă”).

După un timp ne-am calmat amândoi şi am făcut pace. Mi-am cerut scuze de la soţia mea cu un cadou şi un sărut şi, cumva, incidentul cu coşul de rufe a devenit nesemnificativ. Acum, totuşi, că l-am amintit, când va fi din nou zi de rufe, fii sigur că voi exersa sfatul nr. 10) „Fii de ajutor”.

Lasă să treacă

Oamenii mari nu se obosesc
Să dea vreun răspuns
La orice lucru neînsemnat,
Cuvânt amar şi urât spus.

Ei sunt prea mari să îl observe,
Şi nu-i dau importanţă,
Făcând cu ochiul ştrengăreşte
Şi cu un zâmbet larg pe faţă.

Căci în final este mai bine,
După cum ei au aflat,
Cu-n zâmbet să-l primeşti ş-apoi
Să-l laşi să treacă neobservat.
–Virginia Brandt Berg (1886–1968)