Venind de la luxuriantele păduri tropicale umede mereu verzi de unde locuisem în Uganda, Africa, am fost copleșit de contrastul terenurilor stâncoase din Orientul Mijlociu. În orice direcție te uitai erau doar pietre, cu diferite nuanțe de pământiu. Mi s‑a spus că în această zonă se filmaseră câteva filme cu subiecte spațiale pentru că terenul seamănă mult cu cel de pe Marte. Însă, cu toată pustietatea lui, acest teren are o frumusețe a lui unică.
Un lucru care te învață deșertul este să apreciezi orice este verde. În această zonă grădinarii lasă să crească chiar și buruienile acolo unde nu deranjează alte plante, deoarece orice verde este de apreciat ca o alinare a ochiului după atâta pământiu.
După câteva săptămâni de la sosirea noastră am fost invitați într‑o tabără de beduini ca să împărțim pachete de ajutoare. După ce ne‑am întâlnit cu acești oameni ospitalieri și descurcăreți am avut ocazia să călărim prin zonă. Un lucru care mi‑a atras atenția au fost copacii care creșteau din loc în loc, în unghiuri ciudate, printre pietre.
În ciuda mediului ostil în care ploaia cade doar câteva zile pe an, acești copaci rezistă. Cum fac asta? Secretul constă în rădăcinile lor adânci. Și la ce folosesc aceste petece de verde într‑un ocean de pietre? Am aflat mai târziu că florile și fructele acestor copaci sunt hrană pentru multe vietăți sălbatice. Le dau și umbră, opresc vântul și le adăpostesc. Și, bineînțeles, ajută la împădurirea zonei și previne eroziunea.
Acești copaci dovedesc un nivel ridicat de rezistență, fiind toleranți la condițiile dure, precum seceta. Se regenerează rapid după vreun incendiu. Dau lăstari dacă sunt tăiați sau mâncați de animale. Surprinzător pe cât pare, prosperă în solul sărac și uscat de calcar.
Poate să fi fost o șoaptă în vânt care a vorbit atunci inimii mele spunându‑mi: „Fii precum acest copac și dăruiește o pată de verde în lumea această deșertă în care trăiești. Pentru asta trebuie să‑ți lași rădăcinile să crească cât mai adânc”.