Când rămânem în bunătatea lui Dumnezeu, bunătatea Lui ne înconjoară și pătrunde în gândurile și în atitudinile noastre. Când avem gânduri pline de credință și rostim cuvinte de credință, ne apropiem de Dumnezeu și ne aliniem cu voia Sa și cu scopul Său pentru noi. Când îl slăvim și îl venerăm pe Dumnezeu, ne apropiem de El.
Prin comuniunea noastră cu Dumnezeu noi câștigăm înțelegere și ajungem să vedem mâna Lui în viețile noastre. Venerarea ne pune pe lungimea de undă a lui Dumnezeu. Slava ne învigorează credința; ne încurajează să vedem peste circumstanțele prezente și să ne concentrăm asupra împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile noastre. Recunoștința transformă momentele grele în triumfuri. Slava ne reamintește că, împreună cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile (Marcu 10:27).
Cu cât îl slăvești pe Dumnezeu și îți exprimi mai mult iubirea față de El, cu atât mai multe motive vei găsi să‑L slăvești. Cu cât îl venerezi mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai firesc vor curge cuvintele și laudele tale către El. Îl putem slăvi pe Tatăl ceresc pentru toate lucrurile minunate pe care le‑a făcut pentru noi în trecut și pe care le va face în viitor. Biblia spune: „Tot ce are suflare să laude pe Domnul” (Psalmul 150:6).
Iisus, plantează în noi dorința de a Te căuta și de a avea o relație cu Tine. Ajută‑ne să perseverăm în relația noastră cu Tine. Ajută‑ne să nu fim atât de prinși cu munca noastră și cu lucrurile vieții de zi cu zi încât să neglijăm ceea ce este cel mai important – relația noastră cu Tine.
Să fim mereu aproape de Tine.