Evangheliile ne spun că Iisus a fost biciuit, bătut și crucificat. Pe când atârna pe cruce, în așteptarea morții, unele dintre ultimele Sale cuvinte au fost „Tată, iartă‑i”.1 Iertarea a fost răspunsul Lui la procesul nedrept, la biciuirea cu bici cu metale care sfâșie carnea și produce o durere inimaginabilă, la străpungerea mâinilor și picioarelor Sale cu piroane și lăsarea Lui să moară pe cruce în agonie. Deși, pe de o parte, reacția Sa este surprinzătoare, este și de înțeles dacă citim ceea ce a predicat Iisus despre iertare. El nu numai că a predicat‑o, dar a și trăit‑o, atât în viața cât și în moartea Sa. El a trăit după cum a predicat.
Iertarea lui Dumnezeu
Iertarea lui Iisus reflectă iertarea Tatălui Său. În Vechiul Testament, când Dumnezeu s‑a arătat lui Moise, a spus despre Sine: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”.2 Dumnezeu spune că iertarea este unul din atributele Sale divine, înrădăcinată în caracterul Său. Lucrul acesta este susținut pe parcursul Vechiului Testament, spre exemplu: „Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate”.3
Când îi iertăm pe alții pentru ceea ce au făcut față de noi, arată că înțelegem iertarea divină. Trebuie să îi iertăm pe alții deoarece și noi am fost, la rândul nostru, iertați. Iisus a murit pentru ca păcatele noastre să poată fi iertate; iar noi suntem chemați să îi iertăm pe alții când păcătuiesc sau greșesc față de noi.
Ce este și ce nu este iertare
Unii oameni rănesc intenționat. Suntem asaltați într‑un fel sau altul fizic, verbal sau emoțional. Unul fură de la noi, poate chiar intenționat, ne înșeală ca să pierdem bani, lucruri, etc. Suntem trădați de cineva drag – soț, soție, membru al familiei, prieten apropiat. Unele dureri sunt minore, dar pot deveni majore dacă se repetă de mai multe ori.
Iertarea nu neagă răul care ni s‑a făcut. Nu îl scuză pe cel care ne‑a greșit și nu minimalizează seriozitatea prejudiciului. Nu înseamnă că rana nu mai doare sau este uitată. Iertarea nu readuce automat încrederea. Nu înlocuiește judecata, iar uneori există consecințe care trebuie suportate chiar și după iertare. Nu este o vindecare emoțională instantanee.
Iertarea privește nedreptatea care ni s‑a făcut, admite că ne‑a rănit, iar apoi decide să ierte – ceea ce, de fapt, este decizia de a începe procesul de iertare. Înseamnă să recunoaștem că durerea trăită este personală, nedreaptă și profundă și să alegem să renunțăm la sentimentele negative către cel care ne‑a rănit, ca durerea să nu ne mai afecteze negativ.
După cum explica Kelly Minter în cartea sa, The Fitting Room:
Iertarea nu neagă ceea ce ne‑au făcut dușmanii; iertarea nu numește întreg ceea ce este sfărâmat, nici pur ceea ce este ruginit. Iertarea privește drept în față prejudiciul ce ni s‑a făcut, recunoaște rana așa cum este, apoi alege să ierte. Nu are nimic de‑a face cu negarea răului ce ni s‑a făcut, ci cu schimbarea inimii noastre față de acest fapt.4
Uneori așteptăm ca persoana ce ne‑a rănit să‑și ceară scuze și apoi iertăm. Ne dorim ca el/ea să conștientizeze că ceea ce a făcut a fost greșit și să‑și exprime regretul. Însă această abordare are anumite probleme. Uneori persoana nu știe că ne‑a rănit, iar în acest caz nu își va cere niciodată scuze. Alteori persoana știe că ne‑a rănit, dar nu îi pasă; iar alteori respectivul nu mai este în viața ta. Dacă aștepți să ți se ceară scuze înainte să ierți, s‑ar putea să porți cu tine, tot restul vieții, povara durerii.
Uneori suntem răniți de cei ale căror probleme s‑au revărsat asupra noastră. Spre exemplu, problemele conjugale ale părinților îi rănesc pe copii, dar nu este intenționat. Uneori suntem răniți de greșelile altora. Uneori cineva face ceva ce consideră că este benefic, dar în final nu se întâmplă așa cum s‑ar fi așteptat. În astfel de situații ne este de folos să ne reamintit că și noi îi mai rănim pe alții neintenționat. Iar atunci, bineînțeles, sperăm ca cei pe care i‑am rănit să ne ierte pe noi. De aceea ar trebui să fim dispuși să‑i iertăm pe cei care ne‑au rănit neintenționat.
Mai este și aspectul că nu toate rănirile trebuie iertate. Multe rele din viață sunt rezultatul faptelor unora care nu ne vor răul. Trăim într‑o lume în care interacționăm regulat cu oameni ca și noi, care deseori spun sau fac lucruri fără intenția de a răni pe cineva, dar uneori lucrurile rănesc fără știința noastră.
Scriitorul Lewis Smedes dă nu exemplu interesant:
A fost odată cineva în viața mea care mi‑a făcut lucruri atroce. Urla la mine în timpul cinei; mă punea să sar imediat să o servesc oricând, zi și noapte, indiferent cât de ocupat eram cu alte treburi; iar câteodată se mai și pișa pe pantalonii mei cei mai buni. Apoi, mai rău, s‑a îmbolnăvit grav și nici nu îmi spunea ce e neregulă cu ea. Simțeam uneori că îmi vedea să o plesnesc. Dar nu am simțit niciodată impulsul să o iert… Era bebelușul meu de șase luni și nu am simțit nevoia să o iert pentru grozăviile pe care mi le‑a făcut fiindcă nu mi‑a greșit cu nimic. O iubeam și am primit orice îmi servea.5
Renunțare, vindecare și împăcare
Una este să înțelegi că Biblia îți spune să ierți și să fii de acord cu asta, însă iertarea efectivă a celui care te‑a rănit profund poate fi dificilă și dureroasă. C. S. Lewis a scris: „Toți spun că iertarea este o idee minunată, până au și ei ceva de iertat”.
Cuvântul grecesc tradus deseori cu iertare este aphiemi, care este folosit pentru a exprima renunțarea, sau anularea unei datorii. Când iertăm pe cineva pentru ceea ce a făcut îl eliberăm de o datorie. Recunoaștem că am fost răniți sau nedreptățiți, că ne‑a fost trădată încrederea și că viața noastră a fost deteriorată de faptele dăunătoare ale altora. Dar înțelegem că și noi suntem păcătoși, că și noi îi rănim pe alții și că am fost iertați de Dumnezeu. Când iertăm hotărâm să renunțăm la durere, la dorința de răzbunare, la supărare și alte sentimente negative față de acea persoană. Punem persoana și faptele ei în mâinile lui Dumnezeu.
Este firesc că simți că prin iertare scuzi persoana de ceea ce a făcut. Nu este chiar așa. Mai degrabă te eliberezi pe tine de durere și te ajută să mergi mai departe fără resentimente față de cel care te‑a rănit.
În concluzie
Iertarea este un subiect complex, cu multe aspecte. Totuși, este clar că Iisus, prin exemplul Său și prin învățătura Sa, subliniază iertarea. El ne învață să iertăm, fără alte adnotări la această poruncă. Dacă dorim să fim mai mult precum Iisus, trebuie să‑i iertăm pe alții pentru greșelile lor față de noi – indiferent cât de greu ar părea uneori – fiindcă Dumnezeu ne‑a iertat greșelile noastre față de El.6