Matei capitolul 7, ultimul capitol din Predica de pe munte, conține o serie de afirmații succinte, care sunt idei importante pentru credincioși. Punctul central este rugăciunea, idee ce apare de la începutul Predicii: să nu te rogi ca ipocriții care vor să fie văzuți de alții 1 sau ca păgânii care repetă într‑una crezând că astfel rugăciunile lor sunt mai auzite; 2 ci mai degrabă să te rogi cu convingerea că Tatăl nostru ne iubește și se îngrijește de noi. 3
„Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!”. 4
Iisus i‑a întrebat pe cei prezenți ce ar face dacă copilul lor le‑ar cele pâine sau pește, mâncarea de bază în Palestina acelor vremuri. Cu siguranță că nu le‑ar da o piatră sau un șarpe în loc de hrana cerută de copilul lor! Iisus folosește, ca în multe alte ocazii, argumentul „de la caz particular la caz general”. Dacă oamenii le dau copiilor lor lucruri bune atunci când cer, oare cu cât mai mult nu va da și Dumnezeu copiilor Săi atunci când Îi cer? Deoarece Dumnezeu este Tatăl nostru și este în esență bun, atunci ne putem simți liberi să‑I cerem prin rugăciune tot așa cum un copil cere părinților săi ceva ce are nevoie sau își dorește.
Unii pot spune că rugăciunea nu este necesară, fiindcă există mulți oameni care nu cred în Dumnezeu și nu se roagă dar par că o duc bine. Ei muncesc, sunt plătiți, deci pot să își procure ceea ce au nevoie fără nicio rugăciune.
Scriitorul John Stott a comentat pe acest subiect când a scris despre diferența dintre darurile pe care le primim de la Dumnezeu în calitate de Creator al nostru și în calitate de Părinte:
Trebuie să facem diferența între darurile sale date la creație și cele date la mântuire. Este adevărat că el dă daruri (roadele pământului, copii, mâncare, viață) fie că oamenii se roagă sau nu, fie că oamenii cred sau nu. El dă tuturor viață și suflare. 5 El trimite tuturor ploaie din cer și anotimpuri roditoare. El face ca soarele lui să răsară atât peste cei buni cât și peste cei răi. El „vizitează” o mamă atunci când se zămislește în ea viața și mai târziu când naște. Niciunul dintre aceste daruri nu depinde de faptul că omul respectiv își conștientizează Creatorul și se roagă la el.
Însă darurile lui Dumnezeu de mântuire sunt diferite. Dumnezeu nu acordă mântuirea tuturor la fel, ci își revarsă bogățiile peste cei care îl cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”. 6 Același lucru se aplică și în cazul binecuvântărilor primite după mântuire, „lucrurile bune” despre care Iisus spune că Tatăl le dă copiilor săi. Nu se referă la lucrurile materiale, ci la binecuvântările spirituale – iertarea zilnică, eliberarea de rău, liniștea sufletească, credința, speranța și dragostea, de fapt sunt lucrările Duhului Sfânt ca binecuvântări ale lui Dumnezeu. 7
În rugăciunea Tatăl Nostru Iisus ne‑a învățat să ne rugăm pentru ambele tipuri de daruri. Pâinea noastră cea de toate zilele este un dar de creație, pe când iertarea și eliberare sunt daruri de mântuire. Noi ne rugăm pentru iertare și eliberare deoarece aceste daruri sunt date doar ca răspuns la rugăciune. Ni se spune să ne rugăm și pentru nevoile materiale, fiindcă este bine să conștientizăm că depindem fizic de Tatăl nostru.
Acestea fiind spuse, să privim la prima parte a pasajului: „Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide.” Prin asta a spus oare Iisus în mod categoric că orice rugăciune primește un răspuns pozitiv și că vom primi întotdeauna ceea ce ne rugăm?
Unul dintre principiile de bază pentru înțelegerea Scripturii este să comparăm ceea ce se spune într‑un anumit verset cu învățătura generală a Scripturii. Din citirea Bibliei reiese clar că rugăciunile nu își primesc întotdeauna răspuns așa cum ne rugăm. Lucrul acesta reiese din versetele:
Și, ca să nu mă umflu de mândrie… mi-a fost pus un țepuș în carne… De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 8
Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi: strig și noaptea, și tot n-am odihnă. 9
Din aceste versete și din altele, apoi luând în calcul și experiența noastră, este clar că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna cererilor noastre în felul în care ne‑am dori. Tatăl nostru ceresc nu este „servitorul cosmic” care ne stă la dispoziție să ne facă toate plăcerile, iar cuvintele lui Iisus nu ar trebui interpretate să însemne că Dumnezeu ne va da orice ne dorim. Dar chiar dacă unele din rugăciunile noastre nu primesc răspuns așa cum ne‑ar plăcea, tot putem avea încredere că El știe ce este cel mai bine.
Ar trebui să fim recunoscători că Dumnezeu nu ne răspunde la fiecare rugăciune și nu ne dă exact ceea ce cerem. Dacă ar face‑o am ajunge să ne rugăm mai puțin, fiindcă ne‑am da repede seama că primind răspuns la fiecare dintre rugăciunile noastre ar urma consecințe neprevăzute și nedorite. Astfel de promisiuni despre răspunsul la rugăciunile noastre nu reprezintă angajamentul lui Dumnezeu că ne va da orice cerem, oricând cerem și exact așa cum cerem. Dacă ar fi așa atunci rugăciunea ar fi o povară mult prea mare pentru noi să o purtăm. 10 Doar Tatăl nostru atotștiutor, binevoitor, înțelept și iubitor poate ști cum trebuie să fie răspunse rugăciunile, când este bine să își primească răspuns și dacă trebuie să fie răspunse sau nu.
Întorcându‑ne la cazul copiilor care le cer părinților diferite lucruri: dacă copilul cere un șarpe în loc de pește atunci părintele, din iubire și grijă, nuîi va îndeplini cererea. Părintele știe mai bine și are mai multă înțelepciune și din dragoste pentru copil nu îi va răspunde la această cerere. Părintele nu privește doar cererea specifică ci vede în ansamblu că copilului îi este foame și îi oferă ceva mai potrivit de mâncare. Uneori părinții refuză sau amână îndeplinirea uneia dintre cererile copilului, sau îi dau altceva în schimb, care deși este diferit de ceea ce copilul a cerut totuși îi suplinește nevoia. Tatăl nostru ceresc procedează de obicei la fel când ne răspunde la rugăciuni.
Noi suntem încurajați să ne rugăm – să cerem, să căutăm, să batem – fiindcă astfel primim și găsim și ni se deschid oportunități. În Scriptură sunt numeroase promisiuni că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Deși nu este specificat de fiecare dată, fundamentul acestor promisiuni este înțelegerea faptului că Dumnezeu este bun, ia în considerare ceea ce este cel mai bine pentru noi, ne iubește foarte mult și dorește să îi prezentăm cererile noastre; și în calitate de Tată iubitor ne va răspunde la rugăciuni după cum știe El că este cel mai bine.
Noi ne rugăm cu credință, știind că Dumnezeu ne răspunde după cum este cel mai bine pentru noi și pentru ceilalți în general, datorită faptului că ne iubește foarte mult. Noi cerem ceea ce avem nevoie și ceea ce ne dorim și avem încredere că, în judecata, înțelepciunea și bunătatea Lui complete ne va răspunde cu da, cu nu sau cu așteaptă. Iar dacă avem încredere că El știe cel mai bine cum să ne răspundă la rugăciuni atunci ne vom ruga și noi așa precum Iisus: „Facă‑se nu voia mea, ci a Ta”. 11
- Vezi Matei 6:5-6. ↑
- Vezi Matei 6:7-8. ↑
- Vezi Matei 6:9-13. ↑
- Matei 7:7-11 ↑
- Matei 5:45 ↑
- Romani 10:12-13 ↑
- John Stott, The Message of the Sermon on the Mount(Mesajul Predicii de pe Munte), 187. ↑
- 2 Corinteni 12:7-9 ↑
- Psalmul 22:1-2 ↑
- Vezi John Stott, The Message of the Sermon on the Mount, 187. ↑
- Luca 22:42 ↑